Data actualizării:
Data publicării:

Incident grav pe Aeroportul din Cluj. Bebeluș de 8 luni, rănit după ce mama lui a alunecat pe pista murdară cu ulei

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Un incident deosebit de grav a avut loc pe Aeroportul Internațional din Cluj-Napoca.

Este vorba despre o mamă care își ținea copilul de 8 luni în brațe, dar care a alunecat pe pistă. O ambulanță a venit la fața locului, iar fetița a fost transportată la o unitate medicală de specialitate. Mama a suferit răni mai ușoare. Bebelușul a suferit o fractură de femur și va trebui să poarte ghips pentru o perioadă de 4-6 săptămâni. 

Cum s-ar fi întâmplat incidentul

Surse apropiate familiei au spus, conform Cluj24, că accidentul s-a petrecut între avion și autobuzul de transfer, din cauza unor pete de ulei amestecate cu apă, pe care mama nu le-ar fi observat din cauza întunericului de pe pistă.

Plângere la Poliție

Familia a depus o plângere la poliție, cu scopul de a clarifica circumstanțele accidentului, dar și cine sunt vinovați în acest caz.

Șeful Poliției de Frontieră Cluj, Liviu Done, a spus: ”Tatăl fetitței a depus plângere la Poliția de frontieră de la aeroport pentru vătămare corporală din culpă. Se vor face cercetări sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs accidentul. Rămâne de văzut dacă acest caz rămâne la poliția de frontieră sau va fi preluat de poliția transporturi”. Conform sursei citate, reprezentanții aeroportului nu au oferit, până acum, un punct de vedere.

Vezi și - Cum arată Capela de la Aeroportul Internațional din Cluj, o raritate în lume - Foto

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel