Închisoare pe viață pentru persoanele care ucid polițiști și jandarmi
Deputatul PNL Florin Roman a depus, la Senat, un proiect legislativ care prevede închisoare pe viață pentru persoanele care ucid polițiști aflați în misiune. Demersul vine în contextul în care, în urmă cu o săptămână, un polițist a murit în județul Timiș, împușcat de bărbatul pe care îl urmărea.
„Societatea românească asistă, din ce în ce mai des și fără a putea reacționa, la exacerbarea fenomenului infracțional reprezentat atât de incidente de mai mică amploare, cât mai ales de recrudescența violențelor greu de imaginat și mai grav urmate de final tragic. Ce este și mai grav este faptul că reprezentanți ai forțelor statului chemați să păstreze ordinea și siguranța cetățenilor nu numai că sunt tratați cu o lipsă de respect și fără nicio teamă de rigorile legii, ci devin victime ale infractorilor, uneori chiar plătind cu viața atunci când acționează tocmai pentru apărarea valorilor umane și morale. Societatea românească nu aprobă astfel de comportamente infracționale și se manifestă în sensul în care oamenii legii, polițiștii sau jandarmii, să poată să-și exercite meseria în mod corespunzător. Trebuie stopată această stare de fapt negativă. Infractorii deosebit de periculoși, care ar intenționa să ucidă un polițist sau un jandarm aflat în „exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții" trebuie să fie conștienți că o astfel de faptă reprobabilă va fi pedepsită cu detențiune pe viață", își argumentează Florin Roman demersul legislativ.
Deputatul liberal susține că deficitul de personal și subfinanțarea sistemului de ordine publică reprezintă un motiv pentru existența situațiilor în care polițiștii sunt răniți sau uciși în misiuni.
"Subfinanțarea sistemului de ordine publică"
"În ultima vreme, opinia publică a aflat cu consternare de existența mai multor cazuri de polițiști uciși sau răniți în misiune, dar și a defectuoasei înzestrări cu armament a acestora. Sindicatul National al Polițiștilor și Personalului Contractual consideră că unele dintre circumstanțele principale, care favorizează producerea acestor drame, le reprezintă subfinanțarea sistemului de ordine publică, deficitul de personal (care a fost și de 25%), dar și dotarea logistică precară a polițiștilor din cadrul altor structuri decât cele de intervenție și acțiuni speciale, care participă la misiuni operative fără a avea mijloace de protecție individuală și armament adecvate caracterului și gradului de periculozitate al acțiunii în care sunt implicați", precizează Florin Roman.
Inițiativa legislativă își propune reducerea fenomenului infracțional, în special infracțiunii de ultraj împotriva polițiștilor aflați în misiune, potrivit liberalului.
"Nu putem asista nepăsători"
"Nu putem asista nepăsători la această stare de fapt și trebuie să acționăm, pe plan legislativ, în sensul înăspririi pedepselor privind pe cei condamnați pentru uciderea polițiștilor sau jandarmilor aflați în misiune. Trebuie, totodată, să menționăm că dezaprobăm și excesele de care dau dovadă unii reprezentanți ai forțelor de ordine care, în timpul unor misiuni, își depășesc atribuțiunile de serviciu conferite de cadrul legal și, uneori, în timpul unor manifestații publice, pun în pericol viața și integritatea corporală a unor manifestanți pașnici . Prin această propunere legislativă se dorește reducerea fenomenului infracțional, cu precădere infracțiunii de ultraj împotriva polițiștilor și jandarmilor aflați în misiune, care, astfel se vor simți mai mult în siguranță pentru a-și duce la îndeplinire misiunile de luptă împotriva persoanelor care încalcă sau au încălcat legea și trebuie deferiti justiției!", a conchis Florin Roman.
Propunerea legislativă a fost înregistrată, luni, la Senat, în procedură de urgență.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News