Data publicării:
Închidere granițe România. Violeta Alexandru: Sunt de-a dreptul PERICULOȘI. Efecte dezastruoase
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a dat un verdict dur cu privire la posibila închidere a graniţelor României, din cauza crizei COVID-19.
"Hristos a Inviat!
Uitându-mă la ceea ce se întâmplă, observ că ...
Piața muncii deja s-a schimbat și se va mai schimba în continuare; cele mai multe oportunități le vor avea cei care au dovedit că se pot adapta și care au abilități în a folosi tehnologia nu numai în comunicarea internă cât mai ales în furnizarea serviciilor. Se vede cât este de important să nu lucrezi la negru/la gri pentru că nu poți beneficia, deși ai muncit, de sprijin atunci când ai nevoie și, pentru că, pe termen mediu sau mai lung, vei ajunge într-un punct în care în loc să ai o bătrânețe liniștită primești o pensie mult prea mică față de cât ai nevoie. Voi încuraja prin tot ceea ce pot pe cei care muncesc și pe cei care vor să muncească și mai serios, după criză.
Românii vor respinge orice tendință de a re-aduce birocrație în relația instituții/autorități – cetățeni. Cine crede că, după criză, va putea impune bariere administrative noi sau le va putea reînvia pe cele dinainte, se înșeală. Înainte de criză, debirocratizarea se studia și se prezenta la conferințe. Acum am văzut că se poate. Orice tentativă de re-bicrocratiza va fi aspru sancționată.
Inclusiv în alegeri, tehnologia și distanțarea socială va genera schimbări; numărul cererilor de vot prin corespondență va crește și posibil să votăm în mai multe zile.", a scris Violeta Alexandru pe Facebook.
Schimbări pe piaţa muncii
"Multe firme renunță la procesele decizionale lente și caută să fie mai pragmatice, mai eficente și chiar mai creative. Văd și oportunități care vor duce la creșterea calității serviciilor – se va evita aprovizionarea de la un singur furnizor. Tot pe acest subiect, uitându-mă și la derularea programului de sprijin Șomaj tehnic, pe care îl gestionăm, #lamuncă, aș spune că văd o tendință de prezervare a lichidităților din partea companiilor prin accesarea oricăror scheme de ajutor de la stat. Nu comentez asupra strategiei acestora, constat că există o tendință de securizare a resurselor existente.
Sprijinul statului oferit în această perioadă, prin șomaj tehnic, prin garanții credite, etc. trebuie completat de un mai pronunțat sprijin din comunități și pentru nevoile acestora, nevoi care vor trebuie re-evaluate printr-un dialog cu toate părțile interesate. Din păcate, ajutorul din comunitate, inclusiv prin aportul entităților neguvernamentale, a fost firav. Până acum. Am văzut puține comunități mobilizate, punând laolaltă resurse și dorință de a lupta împreună. În multe cazuri s-a optat exclusiv pentru accesarea măsurilor de sprijin oferite de Guvernul central.
Normal ar fi ca cei care au lucrat la stat, în această perioadă, să fi simțit un fel de patriotism guvernamental despre care văd că se vorbește mult în alte țări. Până la urmă, medici, polițiști, angajații din sistemul public (cei care nu au fugit în fața greutăților, am mai avut și așa ceva!) trebuie să fi simțit importanța ajutorului dat oamenilor în nevoie - o funcție a sistemului public care se atrofiase. Îmi doresc ca sistemul public să respecte mai mult mediul privat și sacrificiile prin care acesta trece. El este cel care va reporni motoarele economiei.", a mai scris ministrul.
Închidere graniţe - "Sunt de-a dreptul periculoşi"
"Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, până în acest punct, Guvernul, alături de Președintele Iohannis, au gestionat singuri criza. Eu personal am comunicat, cât am putut cu câțiva reprezentanți ai altor partide, sunt convinsă și alți colegi dar adevărul este că Guvernul a fost lăsat singur să gestioneze și, eventual, să încaseze. Cu alte cuvinte, unii cu munca, alții cu obiective electorale clare. Asta spune foarte mult. Greu cu mizele naționale care unesc forțele politice. Doi oameni simpli care nu s-au văzut niciodată se ajută la greu, fără nicio rezervă. În politică până se termină calculele de făcut, poate trece criza. Păcat.
Criza a arătat că avem mult mai multe categorii vulnerabile și în disperată nevoie de ajutor decât era evident. Și că ajutorul pentru aceste categorii nu se rezumă la bani. Pentru mine, lipsa posibilității, astăzi, de a veni, de exemplu, în sprijinul familiilor monoparentale, în afara punerii la dispoziție a unor fonduri pentru a le suplimenta veniturile în această perioadă grea, a fost cea mai grea încercare. În condițiile în care nici din comunitate nu a venit un sprijin real.
Nu rezolvăm lucrurile prin izolare internațională. Cei care speculează starea de fapt pentru a sugera închiderea granițelor României, sunt de-a dreptul periculoși. Da, măsuri de prevenție și protecție dar Nu izolare. Atenție la aceste discursuri, aparent prind bine dar efectele lor sunt dezastruoase pe termen mediu și lung.
Vom pregăti, împreună, măsuri adaptate situației actuale și perspectivelor imediate.", a conchis Violeta Alexandru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News