Începutul hoției
Partidele politice, si nimeni altcineva, sunt vinovate. Pentru ca au incurajat, pana acum, coruptia. Declansand chiar ele un infernal mecanism. Chiar prin modul de finantare al campaniilor electorale. Pactul diavolului este incheiat inainte ca un partid politic sa ajunga la putere. Si nu mai poate fi anulat. Un ban murdar, plasat unde trebuie in campania electorala, creste in urmatorii ani, conform teoriei bulgarelui de zapada, si se transforma intr-un veritabil cataclism.
Omul de afaceri icsulescu, fie din proprie initiativa, fie raspunzand unei solicitari, isi desface punga si finanteaza in campania electorala un partid. Evident, ocolind legea care plafoneaza asemenea donatii. Pentru a oferi o suma importanta unui partid ori unui candidat, omul de afaceri trebuie sa incalce legea. Cumva el trebuie sa scoata din contabilitate importanta suma de bani. Ceea ce presupune si un fals in acte si evaziune fiscala. Acesti bani negri ajung pe mana activistului unui partid politic. Cel insarcinat sa stranga fonduri dintr-o anumita zona geografica sau dintr-o anumita categorie de oameni de afaceri. Acest activist pastreaza pentru sine, inseland partidul si inselandu-l si pe omul de afaceri, o parte din bani. Sunt bani negri, cu care el isi va permite un trai imbelsugat sau pe care va incerca sa-i albeasca introducandu-i in propriile afaceri si incalcand alte legi. O alta parte din bani vor fi utilizati, in mod ilegal, in campania electorala. A unui partid ori a unei persoane. Vor fi tiparite mai multe afise decat cele declarate legal, vor fi bani dati, pe sub mana, unor jurnalisti, va fi mituit cetateanul in ziua alegerilor. Si ce urmeaza?
Infernul este abia la inceput. Partidul politic ajunge la putere. Ori individul politic este ales fie deputat, fie senator, fie primar, fie presedinte de consiliu judetean, fie consilier. Dupa care urmeaza ca el sa-si restituie, intr-un fel sau altul, datoria. Dar, in orice caz, inzecit. Cum? In functie de pozitia ocupata si de suma pusa initial in joc, omului de afaceri i se pot oferi, separat sau impreuna, urmatoarele: protectie in fata celor care aplica legea; posibilitatea de a castiga licitatii trucate; functii in aparatul administratiei centrale sau locale pentru protejatii sai; acte normative de natura a-i aduce importante venituri dar care afecteaza piata concurentiala.
In acest fel au aparut faimosii regi ai asfaltului intr-o tara fara autostrazi si asa se explica de ce afacerile lor necinstite se perpetueaza de la un guvern la altul. Tot la fel au aparut si regii zapezii. Baietii destepti din energie. Balaurii gazului metan. In acest fel, din banii publici, au fost sifonate zeci si zeci de miliarde de euro.
Citește mai multe pe Corect News
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News