Scandalul internaţional în care este implicat trustul de presă al lui Rupert Murdoch va schimba probabil piaţa media pe plan mondial. Deocamdată, şefii de la cel mai important tabloid săptămânal din Marea Britanie, News of the World, au fost arestaţi pe capete. Scandalul duce până sus la premierul britanic, David Cameron. Nu este exclusă nici demisia acestuia.
Aflăm că, în Marea Britanie, premierii din ultimii cincisprezece ani au încercat cu disperare să intre în graţiile magnatului Murdoch. Că este o amestecătură de interese, bani şi putere între politicieni, oameni de afaceri, jurnalişti de top şi şefi ai Scotland Yard. Faţă de ce se întâmplă la Londra, la Bucureşti este mare curăţenie morală şi instituţională. Sir Paul Stephenson – în treacăt fie spus un mare prieten al României, ce a sprijinit direct numeroase orfelinate şi case de copii din ţara noastră – a demisionat în legatură cu scandalul.
Ceea ce în România a părut un fapt reprobabil – vizita unui politician de top acasă la un magnat media – este un fapt obişnuit în Marea Britanie, o ţară cu democraţie aşezată.
Trustul lui Murdoch a interceptat pur şi simplu convorbirile telefonice a cel puţin 4000 de persoane, de la politicieni până la rude ale militarilor ucişi în Afganistan. S-au obţinut şi s-au publicat informaţii intime despre oricine era ales ca ţintă. S-au inventat poveşti, s-au distrus vieţi, cariere, s-au sinucis oameni. Totul pentru că publicul britanic – mai mult decât cel francez sau german - adoră presa de scandal.
Întrebarea care se pune este: cât de liberă va mai fi presa după Murdoch? Cât de mari vor fi stabilite amenzile şi despăgubirile materiale pentru cei ce încalcă dreptul la viaţă privată?
Scandalul Murdoch vine după un alt scandal, de data asta eminamente al internetului, WikiLeaks. Tot un australian, Julian Assange, face rost de documente ultrasecrete şi le publică pe internet. Ultima ispravă, publicarea a 250 000 de cablograme secrete ale Departamentului de stat, a scris o pagină de istorie contemporană pentru America şi întreaga lume. Atunci s-a pus problema prima dată şi a regularizării internetului. Se doreşte interzicerea şi pedepsirea celor care ar proceda precum WikiLeaks.
Nu e vorba de cenzură în înţelesul comunist al cuvântului, ci, probabil că, împinse şi de criza economică majoră, atât Europa cât şi America vor ceda tentaţiei de a impune reguli pentru a avea o presă şi un internet mult mai „cuminţi” decât în prezent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video