Data publicării:
Începe procesul în cazul morții alpinistei Dor Geta Popescu și a unui alt copil, surprinși de avalanșă în Retezat
Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au încheiat urmărirea penală în cazul morții a doi minori surprinși în 2017 de o avalanșă în Munții Retezat. Unul dintre ei era alpinista Dor Geta Popescu.
Dor Geta Popescu (13 ani), și Erik Gulacsi (12 ani), alpiniști profesioniști și deținători ai mai multor recorduri, au murit în aprilie 2017 după ce au fost surprinși de o avalanșă într-o expediție în Munții Retezat. Ancheta s-a terminat abia acum și urmează să înceapă procesul.
Procurorii au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, precum și a unei persoane juridice, (o asociație constituită în scopul de a organiza expediții în munți înalți, a promova activități sportive la mare altitudine, a dezvolta și susține practicarea sporturilor și a activităților montane, sporturilor extreme la nivel de performanță și recreativ), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, se arată într-un comunicat de presă.
Ce se arată în rechizitoriu
Expediția a fost organizată într-un mod necorespunzător, iar organizatorii nu au ținut cont de condițiile meteo nefavorabile.
”Faptele reținute în urma probatoriului administrat au constat în aceea că, în interesul și în numele Asociației, prin informarea superficială asupra condițiilor meteo, alegerea unui echipament inadecvat riscurilor de loc și vreme, neutilizarea unui ghid montan calificat, prin călăuzirea pe un traseu montan nerecomandat în condiții de iarnă (curba de nivel de sub creasta Colților Pelegii) și ignorarea stării meteo severe, inculpatul a organizat impropriu și condus defectuos o acțiune turistică în masivul Retezat, către vârful Peleaga, desfășurată în ziua de 22.04.2017, cu consecința surprinderii în zona Șaua Berbecilor – Colții Pelegii, în jurul orei 14.00 – 14.20, a membrilor grupului turistic din care făcea parte, de către o avalanșă în urma căreia au decedat doi copii.
Fără călăuzirea grupului pe un traseu cu expunere la producerea avalanșei în condiții nivologice, de relief, și de vreme, apte să conducă la declanșarea ei și în lipsa oricăror alte măsuri de prevedere și siguranță pe care trebuia și putea să le ia (asigurarea serviciilor unui ghid montan calificat, informarea corectă asupra vremii, considerarea și aprecierea stării meteo constatate la fața locului cu consecința păstrării unei distanțe între membrii grupului (6-10 metri), utilizarea unui echipament adecvat, prinderea în corzi ancorate), avalanșa nu ar fi avut loc sau cel puțin nu ar fi surprins și antrenat membrii grupului, lipsind consecința producerii unor leziuni traumatice la cei doi copii, incompatibile cu viața”, se arată într-un comunicat de presă.
Procesul va începe la Judecătoria Hațeg
Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Hațeg, spre competentă soluționare.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Avalanșă în Retezat. 5 răniți și 2 morți
O avalanșă a avut loc pe data de 22 aprilie 2017 în Munții Retezat. În avalanșă au mai fost prinse șapte persoane, cinci care au necesitat acordarea de îngrijiri medicale, fiind transportate la unități spitalicești, și două care au murit pe loc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News