Data publicării:
Începe Festivalul Internațional de Teatru Interferenţe 2016!
Joi , 24 noiembrie începe, la Cluj, cea de a V-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj în perioada 24 noiembrie – 4 decembrie 2016. Tema din acest an este Odiseea Străinului , un subiect foarte actual dacă ținem cont amploarea pe care a luat-o fenomenul migraţiei în ultima jumătate de secol sau de ponderea pe care încep să o aibă întrebările despre propria identitate și despre intregrarea într-o societate sau în alta.
„Suntem preocupaţi de întrebări tot mai stringente şi apăsătoare: Ce înseamnă să fii european? Ce reprezintă identitatea europeană? Ce înseamnă diversitatea şi familiarul? Ce reprezintă cuvântul „străin”? Ce este „eu” şi ce este „celălalt”? Cum devine cineva străin şi în ce context? Ce înseamnă să fii identic cu ceilalţi, să fii membrul unui grup? Este oare străin acel Celălalt a cărui religie sau limbă este diferită, care aparţine sexului opus sau are idei diferite? Putem vorbi despre înstrăinarea noastră sau despre străin în particular? Putem fi străini în lume, în propria ţară, în propriul oraş, în propria casă, în propria familie şi în propria piele? O parte dintre aceste întrebări vor fi puse de spectacolele din programul de anul acesta. 11 zile, 22 de spectacole din 14 ţări, în 13 limbi – mulţi străini şi totuşi un aer atât familiar.... Puntea teatrului se lasă peste insula străinătăţii. ” scria Gábor Tompa, directorul artistic al festivalului.
Citește și: REVIZORUL de N.V. Gogol – 10 ani pe scena Teatrului de Comedie
O ediție care ne provoacă să ne punem întrebări despre noi și ceilalți, despre societate și felul în care reușim să comunicăm, despre acum și viitor. Toate acestea în treisprezece limbi! Vor fi prezente trupe din paisprezece țări precum Germania, Luxemburg, Irlanda, Rusia și Regatul Unit, Slovenia, Macedonia, Coreea de Sud, cu spectacole semnate de artiști ca Tomaž Pandur, Armin Petras, Lisa Nielebock, Andriy Zholdak, Frank Hoffmann, Declan Donnellan, Michal Dočekal, Gábor Tompa, Helmut Stürmer, Jaram Lee, Andrei Șerban, Yuri Kordonsky, Kim Hyuntak, Viktor Bodó, Szabolcs Hajdu, Gavriil Pinte și Jarosław Fret.
Prima zi de festival va debuta, joi, 24 octombrie, ora 16.00, în Sala Studio, cu spectacolul This Beach din Irlanda, textul și regia: Feidlim Cannon și Gary Keegan.
Citește și: TN Craiova: Premiera spectacolului „NORII" de Aristofan
Acţiunea se petrece pe o plajă privată locuită de o familie europeană. Ei sunt proprietarii plajei, care le aparține de mai multe generații. Elita europeană. Familia celebrează o nuntă, uniunea dintre două părți, atunci când fiecare oferă ceva celuilalt. Siguranță, prosperitate, o progenitură. Se țin discursuri despre strămoși, ereditate și noțiunea de unitate și alianță. În timpul nunții, un străin este aruncat de valuri pe mal, iar familia trebuie să decidă ce face cu acest străin, iar de aici lucrurile iau o cu totul altă întorsătură. Spectacolul se va juca și de la ora 22.00.
Deschiderea oficială a festivalului va avea loc la ora 19.00, cu spectacolul Faust de Goethe, ultimul semnat de cunoscutul regizor Tomaž Pandur, o coproducție a Teatrului Național Dramatic Sloven din Ljubljana și a Festivalului de la Ljubjana.
Citește și: Avanpremieră la Festivalul Enescu 2017
„Un om suspendat între cer și pământ, care încearcă să găsească adevărul și sensul propriei existențe. Tocmai acesta este scopul teatrului: de a vorbi și de a pune întrebări despre problemele cele mai importante ale existenței umane. Goethe a îndrăznit să afirme că lupta dintre bine și rău propulsează omenirea și îi dă o credință nestrămutată în viitorul său. ”, afirma Tomaž Pandur.
Un debut în forță, o temă incitantă și o serie de provocări teatrale sunt ingredientele pe care se bazează cea de a V-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News