Începe din nou ridicarea mașinilor din București. Primăriile de Sector ar putea avea mână liberă (proiect)
Vehiculele staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice care fac parte din reţeaua principală de străzi a municipiului Bucureşti vor putea fi ridicate şi de către împuterniciţii primăriilor de sector, conform unui proiect care urmează să fie dezbătut în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Capitalei.
Proiectul completează HCGMB nr. 371/2019 privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice care fac parte din reţeaua principală de străzi a Municipiului Bucureşti, prin extinderea competenţei de a dispune măsura tehnico-administrativă de ridicare a maşinilor respective şi către cele şase sectoare ale Capitalei.
Conform referatului de aprobare, propunerea vine din partea consilierului municipal Nicorel Nicorescu (USR), dar o solicitare în acest sens a fost formulată şi de Direcţia Generală de Poliţia Locală a Sectorului 6, "invocând numeroase situaţii cu care se confruntă în legătură cu staţionarea neregulamentară pe drumurile publice din Sectorul 6, precum şi numărul mare" de sesizări ale cetăţenilor în legătură cu astfel de fapte.
"Pentru a se putea interveni eficient în cazul staţionărilor neregulamentare, mai ales în cazurile în care se stânjeneşte circulaţia mijloacelor de transport public sau alternativ sau când se îngreunează operaţiunile de salubrizare sau deszăpezire, este necesară eficientizarea activităţii de ridicare a vehiculelor staţionate neregulamentar", se arată în document.
O mașină va putea fi depozitată maximum șase luni
În prezent, dispunerea măsurii de ridicare a autovehiculului se face doar de către poliţişti rutieri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau Secţiei Regionale din Poliţia Transporturi, precum şi de către poliţişti locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti.
Conform reglementărilor actuale, perioada maximă de depozitare a vehiculelor ridicate este de un an, dar în proiect se propune diminuarea la şase luni.
În situaţia în care proprietarul/deţinătorul legal al vehiculului nu se prezintă în acest termen pentru eliberare, se va înştiinţa poliţia locală competentă în sectorul unde este situat depozitul, care va proceda în conformitate cu prevederile Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân.
Locuri de parcare gratuite pentru toate persoanele cu dizabilități, nu doar pentru cele cu handicap locomotor
Totodată, CGMB va dezbate şi un al doilea proiect, potrivit căruia toate persoanele cu dizabilităţi ar urma să beneficieze de loc de parcare gratuit, dacă solicită acest lucru, nu doar cele cu handicap locomotor.
Consilierul municipal USR Andrei Rigu atrage atenţia, în referatul de aprobare, asupra faptului că potrivit art. 65 din Legea 448/2006 toate persoanele cu dizabilităţi au dreptul la locuri de parcare gratuite. Pe de altă parte, în Bucureşti este în vigoare Strategia de parcare adoptată prin HCGMB 124/2008 care prevede că doar persoanele cu handicap locomotor beneficiază de locuri de parcare gratuite.
Strategia de parcare pe teritoriul Municipiului Bucureşti ar urma să fie modificată, astfel încât pentru persoanele cu handicap parcarea să fie gratuită în toate categoriile de parcaje publice. De asemenea, aceste persoane vor avea prioritate la atribuire, iar în parcajele publice de utilitate generală li se vor rezerva locuri gratuite, în condiţiile legii.
Persoanele cu handicap vor putea utiliza gratuit parcaje publice de reşedinţă, care sunt cele aferente imobilelor cu destinaţia de locuinţă şi care pot fi atribuite spre folosinţă utilizatorilor persoane fizice care locuiesc în acestea, precum şi parcaje publice de utilitate generală, care sunt situate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat ale Municipiului Bucureşti şi care pot fi utilizate de orice persoană interesată, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News