Data publicării:

Începând de azi, 25 iulie, tramvaiele 41 nu vor mai opri în toate stațiile

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
tramvai 41
tramvai 41

Începând de azi, 25 iulie, tramvaiele 41 nu vor mai opri în toate stațiile.

Începând de luni, 25.07.2022, peroanele staţiilor de tramvai „Braşov” de pe traseul liniei 41 vor fi supuse unor lucrări de modernizare.

Așadar, până la finalizarea acestor lucrări, stațiile de tramvai „Brașov”, situate pe ambele sensuri pe Str. Braşov, în zona intersecției cu Bd. Ghencea, vor fi suspendate.

Călătorii sunt sfătuiți să utilizeze în această perioadă stația cea mai apropiată, „Parcul Drumul Taberei”, situată pe ambele sensuri tot pe Str. Brașov, în zona intersecției Str. Brașov/Drumul Taberei/Bd. 1 Mai.

Se modernizează 14 dintre cele 22 de staţii de pe linia 41, refacerea înseamnă prelungirea peroanelor la 40 de metri, pentru că din septembrie tramvaiele noi cumpărate de la Arad să poată intra în circulaţie. Peroanele au o lungime cuprinsă între 33 şi 35 de metri, în timp ce tramvaiele noi au 36 de metri lungime, deci călătorii nu ar fi în siguranţă, mai ales la debarcare. Până la sfârşitul anului, primele 20 de tramvaie noi, moderne, din comanda de 100 de unităţi de la Arad, ar urma să fie introduse în circulaţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel