Alege un lider! Fii student la ASE! 4 - 8 iulie: ÎNSCRIERI la programele universitare de LICENȚĂ!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
În perioada 4 - 8 iulie 2022 au loc înscrieri la programele universitare de licență la Academia de Studii Economice din București.

Cea mai bună universitate  economică și de administrație publică din Europa de Sud-Est vine și anul acesta cu una dintre cele mai generoase oferte de școlarizare pentru candidații săi la programele universitare de licență - peste 7000 de locuri, aproape jumătate fiind finanțate de la bugetul de stat. 

Candidații pot opta pentru unul sau mai multe dintre cele 35 de programe universitare de licenţă, cu predare în limbile română, engleză, franceză sau germană, pentru formele cu frecvenţă, la distanţă şi cu frecvenţă redusă. 

Înscrierile au loc în perioada 4-8 iulie, așa cum anunță pagina web instituțională www.ase.ro, prin încărcarea documentelor de concurs pe platforma admitere.ase.ro. Taxa de înscriere se recomandă a fi plătită tot online, în cadrul procesului de înscriere. 

Cum devii student la ASE? 

Concursul de admitere iulie 2022 constă în: 

- eseul motivațional (probă eliminatorie, evaluată cu admis/respins)

- testul de competenţă lingvistică, susținut online de către candidaţii care optează pentru programe cu predare în limbă străină și pentru programul Limbi moderne aplicate și nu au certificat de competență lingvistică, recunoscut de ASE (detalii); 

- media generală de admitere, ca medie ponderată între media obţinută la examenul de bacalaureat (70%) şi media anilor de studii liceale (30%). 

Ce perspective au absolvenții ASE pe piața muncii?

ASE este o universitate de cercetare avansată şi educaţie, bine poziționată la nivel internaţional, fapt atestat de recentele topuri de prestigiu, care își continuă trendul ascendent în prestigiosul clasament Times Higher Education University Impact Rankings 2022, ocupând locul 301-400 la nivel mondial și locul I în România. 

ASE este cea mai bună universitate din România în domeniul Economie și Econometrie, conform QS World University Rankings by Subject 2022. 

Angajatorii apreciază foarte bine studiile urmate la ASE. Diploma de absolvent ASE constituie garanția unui viitor sigur și a celei mai bune inserții pe piața muncii. O confirmă influentul QS World University Rankings, unde ASE este universitatea cu o foarte bună inserție a absolvenților pe piața muncii. 86% dintre absolvenții noștri își găsesc de lucru în primele 6 luni de la terminarea facultății în domeniul studiat, având oportunitatea de a-și clădi un viitor sigur și bine plătit.

Pentru întrebări și informații detaliate despre Admitere și ASE, candidații au la dispoziție paginile instituționale Admitere Licență 2022, Facebook, Grup oficial Admitere 2022, Instagram

ASE desfășoară întâlniri săptămânale online cu candidații săi, sub genericul Admis la ASE, 2022, vinerea, începând cu ora 18:00. Candidații pot întreba tot ce îi interesează despre perspectivele profesionale oferite de ASE, Admiterea 2022, viața de student și oportunitățile de dezvoltare personală pentru absolvenții ASE, iar cadre didactice, consilieri de orientare profesională și studenți răspund cu plăcere.

La dispoziția candidaților se află adresa de e-mail [email protected] și call center la 0213191900/01, interior 360, 306. La intrările universității se găsesc broșuri cu detalii despre Admitere. 

Studenții ASE beneficiază de peste 3400 de burse de performanță, de studiu şi sociale, cu valori atractive, peste 550 de burse Erasmus, peste 3000 de locuri de practică și internshipuri la firme de top. Pentru studenții din țară ASE pune la dispoziție 3500 de locuri în căminele proprii.  

„Dragi candidați la programele noastre universitare de licență,  vă invit, cu drag, să vă alăturați comunității de peste 22 000 de studenți ai Academiei de Studii Economice din București, liderul învățământului economic și de administrație publică din Europa de Sud-Est. Eu însumi sunt mândru să fiu absolvent al acestei universități. Tradiția și dinamica, strânsa legătură cu mediul de afaceri, oportunitățile de învățare, numeroasele burse de studii, mobilitățile internaționale, condițiile noastre bune de cazare sunt câteva dintre argumentele pentru care Universitatea din Piața Romană poate constitui o opțiune inspirată, sigură și de perspectivă pentru voi! Statutul de absolvent al ASE asigură o foarte bună inserție pe piața muncii, o viață profesională de succes și o carieră frumoasă, pe care v-o doresc din plin! Succes, dragi candidați!” - prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rector.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel