Încep înscrierile în programul "Rabla pentru electrocasnice 2020"
Ediţia din acest an a programului "Rabla pentru electrocasnice" pentru persoane fizice demarează, marţi, la ora 12:00, potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).
Astfel, românii se pot înscrie în acest program prin intermediul aplicaţiei informatice disponibilă pe site-ul AFM, la adresele www.afm.ro şi la secţiunea https://electrocasnice.afm.ro/.
Conform regulamentului programului, persoanele fizice beneficiază de vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, cu eficienţă energetică clasa A++ şi A+++, după cum urmează: 300 de lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++; 400 de lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţă energetică cel puţin A++; 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++; 400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţă energetică cel puţin A++; 400 de lei pentru televizoare cu eficienţă energetică cel puţin A; 400 de lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++; 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an.
De asemenea, se acordă vouchere în valoare de 500 de lei pentru laptopuri şi de 300 de lei pentru tablete
După publicarea, în maximum 15 zile, pe site-ul AFM, a listei persoanelor fizice aprobate, solicitanţii se vor prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit, se menţionează în comunicatul Ministerului Mediului.
"Deoarece Programul a prezentat un mare interes pentru români - pot să zic că de la anunţul de lansare în dezbatere publică a ghidului nu a existat zi să nu avem solicitări telefonice şi scrise din partea publicului, am alocat, în acest an, un buget total de 40 de milioane de lei. Acest buget, dublu faţă de anul 2018, va permite utilarea caselor a cel puţin 100.000 de români cu aparate electrocasnice de ultimă generaţie care vor respecta mediul şi care vor reduce factura de plată pentru curentul electric. Îi invit pe toţi cei interesaţi să se înscrie mâine, de la ora 12.00, pe site-ul AFM, pentru a obţine voucherele electronice, întreg procesul fiind online, foarte rapid şi sigur. Aplicaţia va emite un voucher electronic, cu o valabilitate de 15 zile, iar cu acesta, orice român se va duce la un comerciant autorizat în program, va lăsa aparatul vechi pe care vrea să-l înlocuiască şi va achiziţiona aparatul nou pe care şi-l doreşte", a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.
În 2019, Programul "Rabla pentru electrocasnice" a beneficiat de o alocare de 40 de milioane de lei, fiind acordate vouchere valorice, pe baza cărora românii au avut posibilitatea să-şi cumpere un produs nou - de la maşină de spălat rufe sau maşină de spălat vase până la aparate de aer condiţionat sau frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare şi televizoare.
Datele oficiale referitoare la acest program arată că, în total, anul trecut, au fost aprobate 49.118 de cereri pentru 89.193 de vouchere şi au fost scoase din uz peste 60.000 de echipamente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News