O clădire de locuinţe cu 20 de etaje a fost devastată duminică de un incendiu uriaş la Milano (nordul Italiei), au anunţat serviciile de salvare fără a raporta victime, transmite Agerpres, citând AFP.
Turnul rezidenţial situat la periferia sudică a capitalei lombarde a luat foc la etajele superioare în jurul orelor 17.30 (15.30 GMT). "Flăcările s-au extins apoi la etajele inferioare", provocând un fum dens, au indicat pompierii pe contul lor de Twitter.
"Locuitorii clădirii au fost contactaţi telefonic. Nu sunt persoane date dispărute.", au precizat ei în cursul serii.
Peste 70 de familii locuiau în acest bloc
Aproximativ 70 de familii locuiesc în imobil.
"Pompierii au avansat dintr-un apartament în altul, dărâmând uşile pentru a se asigura că nimeni nu a rămas înăuntru. Suntem optimişti, pentru că a fost timp pentru a ieşi din clădire", a declarat primarul oraşului Milano, Giuseppe Sala, citat de jurnalul Il Corriere della Sera.
Potrivit publicaţiei italiene, circa douăzeci de locatari au fost intoxicaţi uşor cu fum. La faţa locului au fost trimise zeci de maşini de pompieri şi ambulanţe, mai scrie AFP.
Incendiu în localitatea Dealul Frumos din cauza unui trăsnet
O anexă gospodărească de tip şură din localitatea Dealul Frumos, judeţul Sibiu, a luat foc în noaptea de sâmbătă spre duminică, incendiul fiind provocat de un trăsnet, transmite Agerpres.
Potrivit ISU Sibiu, în cursul nopţii, pompierii militari ai Staţiei Agnita au intervenit de urgenţă cu 2 autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească tip şură.
Au ars şura de circa 40 mp şi aproximativ 10 tone de fân depozitat în interiorul acesteia, precizează sursa citată. Au fost salvate prin evacuare patru porci şi mai multe găini. Nu au fost semnalate victime, mai arată ISU Sibiu.
EXPLOZIE uriașă la un depozit de muniţii. 60 de răniţi şi mai multe sate evacuate
O puternică explozie a avut loc joi la un depozit de muniţii în Kazahstan, fostă republică sovietică din Asia Centrală, rănind 60 de persoane şi provocând evacuarea mai multor sate vecine, au anunţat autorităţile kazahe.
Potrivit autorităţilor regiunii Jambîl, 60 de persoane, printre care 11 militari, au fost răniţi şi spitalizaţi în urma exploziei, iar evacuarea a patru sate situate în apropiere de depozitul de muniţii este în curs. Unul dintre sate, care numără 250 de locuitori, este situat la mai puţin de 1 kilometru de locul exploziei, au precizat autorităţile regiunii. Potrivit unui purtător de cuvânt al autorităţilor locale, explozia nu s-a soldat cu morţi. Vezi imaginile video AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române