Incendiu pus intenţionat. Un bărbat din Prahova a ajuns în stare gravă la spital
Un bărbat din Prahova a ajuns la spital în stare gravă, după un incendiu pus intenţionat la casa lui.
Un bărbat de 65 de ani a fost transportat în stare gravă la spital, după ce casa acestuia din localitatea prahoveană Baba Ana a fost cuprinsă, joi dimineaţă, de un incendiu pus intenţionat.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, două echipaje de pompieri au acţionat pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuinţă în interiorul căreia a fost surprins un bărbat.
Acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti în stare de inconştienţă, cu arsuri de gradele 1, 2 şi 3 pe aproximativ 55 la sută din suprafaţa corporală.
Incendiul se manifesta generalizat pe o suprafaţă de 100 mp şi a izbucnit din cauza folosirii intenţionate a sursei de aprindere, precizează ISU conform Agerpres.
EXPLOZIE puternică în Constanța. Zeci de apartamente, distruse
O explozie puternică urmată de un incendiu a avut loc în Constanța. Mai multe apartamente au fost distruse, iar două persoane au ajuns în stare gravă la spital, transmite Realitatea Plus. Locatarii au ieșit îngroziți în fața blocului și i-au așteptat pe salvatori.
Bubuitura i-a trezit pe toți locatarii blocului. Aceștia au ieșit îngroziți în fața blocului și i-au așteptat pe salvatori. Alții, au încercat cu disperare să își ajute vecinii. Ulterior, la fața locului au ajuns și echipajele de intervenție. Au venit mai multe echipaje de la Detașamentul de pompieri Palas, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, una de salvare și intervenție la înălțime și o ambulanță SMURD B2, o autospecială de descarcerare și altă ambulanță SMURD B2 de la Detașamentul de pompieri Sublocotenent Fripis și Detașamentul Constanța Port, cu autospeciala pentru transport personal și victime multiple, și o ambulanță SMURD B2.
Incendiul a fost stins, iar oamenii legii fac acum cercetări pentru a stabili cauzele producerii exploziei. Cel mai probabil este vorba de o scurgere de gaz, spun pompierii.
"În jurul orei 3:14 minute, prin apel unic de urgenţă 112 am fost informaţi despre faptul că în Constanţa, pe aleea Egretei, la un bloc de locuinţe P+3, a avut loc o explozie urmată de incendiu. Din primele momente au fost alocate 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 2 autoscări, 1 descarcerare, 3 SMURD tip B, 1 autospecială transport victime multiple şi 3 ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă", a informat ISU, printr-un comunicat de presă. CITEŞTE MAI MULTE AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News