Data publicării:
Incendiu Ploieşti. Imagini din avion
Ministerul Mediului, prin structurile sale teritoriale, realizează continuu măsurători la sol, în perimetrul incendiului, încă de duminică. Până acum, pentru ziua de ieri nu au existat riscuri pentru sănătatea populației, anunţă Ministerul Mediului.
Condițiile meteo s-au schimbat, însă, începând de azi-dimineață, dispersia fiind îngreunată. Oricum, ca măsură preventivă comisarii Gărzii de Mediu Prahova au recomandat locuitorilor din zonă să închidă ferstrele și să nu părăsească locuințele. Am solicitat și sprijinul colegilor de la Institutul Național de Cercetări Aerospațiale, care au deplasat aero-laboratorul pentru determinări amănunțite. Imediat ce vom avea rezultatele, le vom pune la dispoziția celor interesați. Vestea bună este că, potrivit ANM, condițiile meteo în perioada ce urmează vor fi favorabile atenuării și eliminării norului de fum.
Din dispoziția ministrului Gratiela Gavrilescu, comisarii GNM derulează, în paralel cu acțiunile de monitorizare, o anchetă cu privire la modul în care deșeurile din plastic care ard au ajuns în acel perimetru, având în vedere că nu există nicio autorizație în acest sens emisă de vreo autoritate de mediu. Precizăm că o astfel de faptă se sancționează cu amendă și sistarea activității, dar și cu sesizarea organelor de cercetare penală, iar doamna ministru Gavrilescu a solicitat ”aplicarea drastică și cu celeritate a măsurilor impuse de lege”.
Foto: Facebook Ministerul Mediului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News