Data publicării:
Incendiu la un depozit de furaje. Focul, pus intenționat. Intervenție dificilă a pompierilor
Polițiștii din Vâlcea au deschis o anchetă după ce o persoană ar fi dat foc unui depozit de furaje.
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs în această seară la un depozit de furaje, în comuna Ionești, sat Fișcălia.
Până la stingerea acestuia, au ars aproximativ șapte tone de furaje (lucernă), producție 2020. După aproximativ două ore de la sosirea pompierilor la locul intervenției, incendiul a fost lichidat.
Focul, pus intenționat
”Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma folosirii focului, în mod intenționat, de către o persoană neidentificată”, au precizat reprezentanții ISU.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și fac cercetări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News