Incendiu la o grădinţă din Vaslui
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, la grădiniţa din localitatea Pribeşti, comuna Codăeşti, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
'Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu trei autospeciale, dintre care două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la grădiniţa din localitatea Pribeşti. La intervenţie a participat şi echipajul care încadrează autospeciala de stingere cu apă din cadrul SVSU Vaslui. Au ars circa 10 metri pătraţi de planşeu şi astereală din lemn. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este coşul de fum neprotejat faţă de materialele combustibile din apropiere', a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Inspectorul general şcolar adjunct, Cristiana Botan, a declarat, pentru AGERPRES, că, în cursul zilei de luni, cei peste 20 de preşcolari de la Grădiniţa Pribeşti nu vor învăţa, ei urmând să îşi reia activitatea, începând de marţi, într-o sală care va fi amenajată în incinta şcolii, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News