Data publicării:
Incendiu în Piaţa Delfinului din București. 65 de persoane evacuate
Un incendiu are loc în Piața Delfinului din București.
Un incendiu a izbucnit, miercuri, într-un complex din Piaţa Delfinului din Capitală, cu mari degajări de fum, pompierii intervenind cu 14 autospeciale.
"Intervenim cu 14 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 2 autoscări, o descarcerare, două echipaje SMURD, un UTIM şi Detaşamentul Special de Salvatori la Piaţa Delfinului. Arde pe 150 metri pătraţi pe o parte a complexului, cu degajări mari de fum", transmite ISU Bucureşti - Ilfov.
Au fost evacuate 65 de persoane. Incendiul este localizat. Se vor retrage o parte din resurse. Rămân la faţa locului 6 autospeciale de stingere, 1 autoscară, 1 descarcerare, 2 smurd.
Traficul rutier în zonă a fost restricţionat de poliţişti pentru a permite autospecialelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă să intervină, potrivit Antena 3.
Incendiile par să nu se mai oprească. În weekend, un complex turistic din Delta Dunării a ars.
Un complex turistic din satul Crişan, Delta Dunării, din judeţul Tulcea, precum şi sume de bani aflate într-o cutie de valori au fost distruse, duminică, în timpul unui incendiu izbucnit cel mai probabil pe fondul efectului termic al unui coş de fum deteriorat, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, scrie Agerpres.
"În urma evenimentului au ars o construcţie din lemn cu o suprafaţă de aproximativ 200 metri pătraţi, o construcţie din lemn de aproximativ 60 metri pătraţi, sală de mese de circa 80 metri pătraţi, bucătărie cu anexe aproximativ 200 metri pătraţi şi construcţie din cărămidă şi lemn aproximativ 300 metri pătraţi. De asemenea, au fost deteriorate sume de bani în valută şi lei, aflate într-o cutie de valori. Este vorba de în jur de 35.000 de lei şi 10.000 de euro", a precizat reprezentantul ISU Delta.
Potrivit sursei citate, cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic al unui coş de fum deteriorat.
Unui pompier i s-a făcut rău
”În urma prezentării unei stări de rău, unul din colegii noștri a necesitat asistență medicală, ulterior fiind preluat de elicopterul SMURD. În acest moment, starea sa de sănătate este atent monitorizată de către medicii Spitalului Clinic de Urgență Floreasca. Suntem preocupați de acest aspect și menținem permanent legătura cu medicii curanți, precum și cu familia colegului nostru. Ne rugăm pentru însănătoșirea lui cât mai grabnică”, a anunțat ISU Delta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News