INCENDIU în apropierea mormântului lui Arsenie Boca
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Un incendiu s-a produs, miercuri, pe drumul care duce de la Haţeg spre Mănăstirea Prislop, din judeţul Hunedoara, pompierii militari fiind nevoiţi să intervină pentru stingerea flăcărilor la o rulotă comercială aflată pe marginea şoselei, care s-a aprins din cauza unei butelii defecte.

Pompierii militari au descoperit în rulotă o butelie pe care au reuşit să o izoleze şi să o răcească înainte ca obiectul să explodeze.

'Pentru stingerea incendiului a intervenit un echipaj de pompieri de la Detaşamentul Hunedoara şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Haţeg. Rulota, de aproximativ 10 metri pătraţi, a ars aproape în întregime', a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, Anemona Doda.

Echipele de intervenţie au reuşit să limiteze propagarea focului la alte tarabe şi rulote ale comercianţilor, care se află în zonă şi conţin diferite obiecte ce sunt oferite la vânzare pelerinilor care merg să se roage la Mănăstirea Prislop şi la mormântul părintelui Arsenie Boca.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel