Data actualizării:
Data publicării:

Incendiu Grecia. Guvernul grec bănuieşte o acţiune criminală - VIDEO

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp

Guvernul de la Atena a anunţat, joi seară, că suspectează o acţiune criminală drept cauză a incendiilor grave din această săptămână din Grecia, soldate cu moartea a cel puţin 82 de persoane, notează Reuters şi AFP.

În privinţa focului izbucnit luni pe muntele Pentelikon şi care s-a întins apoi în regiunea Mati, la est de Atena, există o serie de întrebări şi nu ascund faptul că mai multe elemente grave ne-au făcut să deschidem o anchetă, a declarat adjunctul ministrului grec pentru protecţia cetăţenilor, Nikos Toskas, într-o conferinţă de presă.

El a menţionat că există elemente şi urme serioase ce indică faptul că un alt incendiu, izbucnit tot luni în apropiere de Kineta, la vest de Atena, a fost provocat 'în mod intenţionat. Există declaraţii ale martorilor, dar nu pot spune mai multe acum, a adăugat Toskas în conferinţa de presă, desfăşurată la Atena, la care au mai participat purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Dimitris Tzanakopoulos, şi membri ai conducerii poliţiei naţionale.

Condiţii meteorologice particulare

Nikos Toskas a accentuat faptul că incendiile au fost agravate de condiţiile meteorologice particulare, cu un vânt puternic, a cărui viteză de 120 de kilometri pe oră a fost cea mai mare înregistrată în ultimii opt ani în Grecia. La locul tragediei din estul regiunii Attica s-a deplasat joi ministrul grec al apărării, Panos Kammenos. El a devenit ţinta criticilor localnicilor, care au acuzat autorităţile că nu au reacţionat rapid şi nu au avut un plan de evacuare a populaţiei.

VIDEO

Ne-aţi lăsat la mila Domnului. Nu ne-a rămas nimic!, i-a spus, plângând, o femeie din Mati care şi-a pierdut soţul şi fiul în incendiul devastator. Kammenos a răspuns criticilor explicând, într-o declaraţie pentru BBC, că o problemă esenţială în zona incendiului este reprezentată de construcţiile ilegale, majoritare în zona de coastă a părţii de est a regiunii Attica.

Proprietarii să înţeleagă

După această tragedie, este timpul ca proprietarii să înţeleagă că este periculos pentru ei şi familiile lor să nu respecte regulile şi legile, a afirmat ministrul grec al apărării.

Regiunea capitalei Atena a fost afectată în luna noiembrie şi de inundaţii grave, care au provocat moartea a 16 persoane, şase persoane fiind date dispărute în localitatea Mandra, la circa 50 de kilometri nord-vest de capitală.

Vezi și: Grecia, bilanţ incendiu. ”Durerea este înlocuită de furie”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel