Data publicării:

Incendiu Grecia. Corina Crețu, ajutor major, promisiune pentru Tsipras

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Corina Crețu, comisar european pe politică regională, a făcut o declarație cu privire la tragedia din Grecia. 

”Suntem cu tot sufletul alături de poporul grec în aceste momente atât de dificile. Avem un dialog permanent cu autoritățile elene și, prin intermediul serviciilor Direcției Generale pentru Politică Regională (DG Regio), le oferim asistența de specialitate necesară pentru o accelerare a procedurii de accesare a Fondului de solidaritate al UE (FSUE).

În prezent, autoritățile elene fac o estimare a pagubelor cauzate de incendii, în baza căreia vor trimite Comisiei cererea pentru obținerea de fonduri. Imediat ce vom constata îndeplinirea condițiilor necesare pentru utilizarea acestui instrument, suntem gata să facem tot ceea ce este posibil pentru ca o primă tranșă de finanțare să fie plătită cât mai rapid.

În plus, odată ce condițiile de accesare a Fondului de solidaritate sunt îndeplinite, există și posibilitatea ca Grecia să beneficieze de o rată de co-finanțare de 95% pentru lucrările de reconstrucție finanțate prin intermediul politicii de coeziune.

Și, nu în ultimul rând, așa cum le-am transmis premierului Tsipras și ministrului Haritsis, atât eu, cât și serviciile mele suntem pregătiți să modificăm programele operaționale dedicate Greciei, în cadrul politicii de coeziune, în baza unei solicitări din partea autorităților elene. Astfel vom putea redirecționa fonduri europene și către relansarea activității economice în zonele afectate.” a spus Corina Crețu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel