Incendiu Ferma Dacilor. Șeful ISU Prahova a cerut eliberarea din funcție
Șeful ISU Prahova, colonel Nicolae Tudoroiu, a cerut eliberarea din funcție.
Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, colonel Nicolae Tudoroiu, a cerut eliberarea din funcţia de comandă, la solicitarea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în contextul incendiului de la Ferma Dacilor din satul Tohani, potrivit Agerpres.
Potrivit DSU, Tudoroiu a cerut eliberarea din funcţia de comandă deţinută pentru a nu exista suspiciuni în ceea ce priveşte ancheta aflată în derulare, acesta ocupând funcţia de conducere din data de 17 mai 2023.
De asemenea, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a dispus conducerii IGSU identificarea cât mai rapidă a doi ofiţeri care să ocupe funcţiile vacante, în vederea continuării actului managerial la nivelul instituţiei în cauză, arată sursa citată.
"Totodată, în funcţie de rezultatele activităţii de control aflate în derulare, în situaţia în care vor fi găsite şi alte nereguli, vor fi dispuse măsuri suplimentare, în concordanţă cu legislaţia în vigoare", menţionează DSU.
Şeful Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova a fost schimbat, miercuri, din funcţie, după incendiul care a mistuit pensiunea Ferma Dacilor din satul prahovean Tohani.
"Astăzi, 27 decembrie 2023, la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în prezenţa inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Prahova şi a şefului Inspecţiei de Prevenire a ISU Prahova, a fost efectuată o analiză cu privire la activitatea de control pe care inspectorii de prevenire au desfăşurat-o în anul 2019 la obiectivul la care a avut loc tragicul eveniment din data de 26.12.2023", arăta DSU.
Concluziile analizei i-au fost prezentate secretarului de stat în MAI, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, ocazie cu care au fost dispuse următoarele măsuri:
* schimbarea din funcţie a şefului Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Prahova;
* trimiterea unei echipe de control conduse de adjunctul pentru prevenire al inspectorului general al IGSU, care să verifice activitatea de prevenire de la nivelul ISU Prahova, dar şi aspectele care nu au putut fi clarificate în cadrul analizei de la nivelul DSU;
* sesizarea organelor de cercetare penală cu privire la unele aspecte rezultate din parcurgerea documentelor prezentate şi din discuţiile avute la nivelul IGSU şi care pot fi circumscrise sferei penale.
Şapte persoane carbonizate au fost găsite în urma incendiului de la Ferma Dacilor, o alta fiind în continuare căutată de pompieri.
De asemenea, două persoane au fost rănite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News