Data publicării:

Incendiu de vegetație. Pompierii au intervenit

Autor: George Pârvan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Autospeciale cu apă și spumă, oameni specializați, civili și militari, se străduiesc să stingă focul.

Probleme pentru oamenii dinr-un județ aflat la granița dintre Moldova și Muntenia, cu precădere în prima provincie istorică. Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, în județul Vrancea. Este vorba despre o suprafață de vegetație uscată, care cuprinde lăstari și o pădure de rășinoase, încă aflată în perioada timpurie de creștere. Focul s-a întins rapid la fondul forestier al satului Greșu, parte din comuna Tulnici, potrivit unui comunicat al Inspecoratului de Situații de Urgență Vrancea.

[citeste si]

Localnicii participă

Localnicii s-au mobilizat rapid, nu au stat să se uite și participă activ la stingerea incendiului. La fața locului au sosit echipaje de pompieri și de jandarmi montani, care se zbat să țină sub control vâlvătaia. Aproximativ 80 persoane participă la efortul comun de anihilare a incendiului. Cei de la ISU Vrancea au precizat că s-a intervenit cu autospeciale cu apă și spumă. Incendiul a fost localizat și se lucrează la stingerea focului. Important este ca focul să nu ajungă la zonele locuite și să se limiteze, pe cât posibil, pagubele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel