Data publicării:

Incendiu cu flacără violentă pe 900 mp în București. Intervin 13 autospeciale de pompieri

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Un incendiu puternic a avut loc joi seară, la un atelier de material lemnos din Sectorul 4.

Un incendiu puternic a izbucnit în această seară, la un atelier de producție material lemnos de pe strada Drumul Bercenarului din Sectorul 4 al Capitalei, iar pentru lichidarea acestuia acționează 13 autospeciale de stingere, scrie Agerpres.

”Incendiul se manifestă cu flacără violentă pe o suprafață de aproximativ 900 mp. Ard materiale combustibile (material lemnos). A fost realizat dispozitiv circular de intervenție și evitarea propagării la vecinătăți”, informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF).

Au fost alertate 13 autospeciale de stingere, Detașamentul Special de Salvatori, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD.

”Nu au fost înregistrate victime până în acest moment”, arată sursa citată.

Citește și: Incendiu puternic în Berceni în această dimineață. Focul s-a manifestat pe o suprafață de 300 metri pătrați

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel