Tragedia de la Colectiv, din 30 octombrie 2015, reprezintă momentul care i-a marcat pe cetăţeni şi salvatori, deopotrivă, arată Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), pe pagina de Facebook, scrie Agerpres.
"30 octombrie 2015 - Momentul care ne-a marcat pe fiecare dintre noi, cetăţeni şi salvatori, deopotrivă. Momentul în care zeci de tineri şi-au pierdut viaţa în incendiul de la clubul Colectiv, deşi efortul echipajelor operative care au intervenit în acea noapte a existat. Pentru pompierii militari, fiecare misiune contează, iar când e soldată cu pierderi de vieţi omeneşti lasă urme adânci şi ridică mereu întrebarea dacă ceva a lipsit, dacă puteau face mai mult şi mai bine pentru câştigarea luptei cu viaţa. Sute de pompieri, zeci de medici, asistenţi şi forţe ale altor structuri au acţionat atunci pentru gestionarea rapidă a situaţiei care parcă nu se mai termină", a precizat miercuri IGSU.
IGSU: "în lupta cu secundele, salvatorii au dat totul".
"Imaginea momentului nu dispare, nici după patru ani şi, inevitabil, ea revine ori de câte ori colegii noştri pleacă în misiuni ce se pot transforma în adevărate tragedii pentru cei implicaţi. Sentimentele trăite atunci şi durerea simţită de membrii echipelor de intervenţie aveau să fie zilnic lucrate cu personal specializat. Numai aşa lupta pentru salvarea altor vieţi putea să continue... multe lacrimi, perseverenţă şi forţă interioară. Din respect pentru cei care îi preţuiesc şi le apreciază munca în slujba semenilor, au datoria să meargă înainte, spre alte şi alte misiuni... cu aceeaşi putere, pentru ca altul să trăiască. Gândurile de ieri, de astăzi şi din fiecare zi se duc spre cei aflaţi în suferinţă şi familiile care şi-au pierdut oameni dragi. Dumnezeu să-i odihnească, în tihnă, pe cei care nu mai sunt printre noi!", se mai arată în postare.
Peste 60 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma tragicului eveniment petrecut în seara de 30 octombrie 2015, la clubul Colectiv din Bucureşti, situat în str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4, unde trupa Goodbye to Gravity susţinea un concert de lansare a unui nou album. Incendiul izbucnit în timpul concertului s-a extins rapid, soldându-se cu numeroase persoane decedate şi rănite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic