Data publicării:
Incendiu București Nord. Viorel Glăman (Garda de Mediu): Măsurătorile pe calitatea aerului încep după ce focul va fi stins definitiv
O echipă a Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) se află la locul producerii incendiului din Băneasa, dar măsurătorile privind calitatea aerului vor începe după ce focul va fi stins definitiv, a declarat, vineri, pentru Agerpres, Viorel Glăman, comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) Bucureşti.
'Incendiul de pe strada Biharia s-a produs pe platforma fostei fabrici de piese turnate pentru avioane. Avem o echipă de permanenţă a Gărzii Naţionale de Mediu la faţa locului şi aşteptăm ca incendiul să fie stins de către pompierii de la ISU. Cum va avea loc stingerea definitivă a incendiului, echipa va intra, va inspecta hala respectivă şi va constata ce impact a avut asupra mediului. Acolo este o hală unde activa o firmă de construcţii metalice şi tot fumul e generat de polistirenul, cartoanele care erau acolo. Să sperăm că în activitatea lor nu foloseau şi substanţe chimice periculoase. Nu ştiu exact când s-ar putea stinge incendiul. Deocamdată, monitorizarea aerului o face echipa ISU cu aparatele pe care le are. Nu ştiu cât de toxic e fumul, dar cred că odată ridicat în atmosferă nu cred că mai are un impact asupra sănătăţii oamenilor', a spus Glăman.
Zece mii de metri pătraţi sunt afectaţi de incendiul izbucnit, vineri, la o hală de pe strada Biharia din sectorul 1 al Capitalei, în zonă intervenind în prezent 27 de maşini de stingere, patru autoscări de intervenţie la înălţime, patru maşini de descarcerare şi două ambulanţe SMURD, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov.
Conform sursei citate, nu sunt persoane surprinse de incendiu. Întrucât incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, a fost transmis mesaj RO-ALERT pentru protecţia populaţiei, precizează ISUBIF. 'Incendiu la o hală industrială din strada Biharia, sector 1, cu degajări masive de fum. Ocoliţi zona, eliberaţi căile de acces în zonă pentru a facilita accesul forţelor de intervenţie. Dacă sunteţi în apropiere, evacuaţi zona. Luaţi măsuri de adăpostire şi autoprotecţie', arată mesajul RO-ALERT.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News