Data publicării:
Încărcare rapidă la fiecare 60 de kilometri: Așa vrea UE să creeze infrastructura pentru mașina electrică
Undă verde la Bruxelles pentru planul de modernizare a stațiilor de alimentare cu combustibili alternativi, inclusiv hidrogen.
Parlamentul European și miniștrii UE au ajuns la un acord provizoriu, cu puțin înainte de ora 2:00, marți dimineață, cu privire la Regulamentul privind combustibilii alternativi și infrastructura, o parte esențială a așa-numitului pachet de legi privind clima Fit for 55 al UE, informează Euroactiv.
Conform acordului, stațiile de încărcare pentru mașinile electrice vor fi amplasate la fiecare 60 km de-a lungul principalelor autostrăzi ale UE până în 2026. Încărcătoarele de mare putere pentru camioane și autobuze trebuie să fie instalate pe cel puțin jumătate din rețeaua centrală a UE la fiecare 120 km până în 2028, în timp ce stațiile de alimentare cu hidrogen vor fi instalate cel puțin la fiecare 200 km până în 2031.
Se vor face însă scutiri pentru drumurile care înregistrează volume reduse de trafic, la solicitarea unor state membre. Textul acordului provizoriu include o clauză de revizuire, care va evalua legea în lumina evoluțiilor tehnologice și ale pieței din sectorul vehiculelor grele.
Conform acordului, fiecare stat membru al UE trebuie să se angajeze să respecte un obiectiv minim obligatoriu de infrastructură, prezentând Comisiei Europene o foaie de parcurs pentru a-și atinge obiectivul.
”Noile reguli vor ajuta la implementarea fără întârziere a infrastructurii pentru combustibili alternativi și vor asigura că conducerea și încărcarea unei mașini de nouă generație este la fel de simplă și convenabilă ca una care depinde de benzină”, a declarat Ismail Ertug, un parlamentar german la centru stânga și negociatorul șef al Parlamentului.
Regulamentul stabilește și obiective pentru hidrogen: începând din 2030, trebuie construită o infrastructură de realimentare pentru vehiculele ușoare alimentate cu acest combustibil în toate nodurile urbane și la fiecare 200 de kilometri de-a lungul principalelor autostrăzi ale continentului. Infrastructura pentru combustibili alternativi va trebui, de asemenea, modernizată pentru nave și aeronave.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News