Data publicării:
Încălzirea globală. Climatologul Roxana Bojariu: O secetă ca cea de anul trecut, unică în ultimii 500 de ani, ar putea deveni o normă
Organizația Mondială a Meteorologiei a anunțat că vom depăși pragul de încălzire globală de 1,5 grade Celsius, între 2023 și 2027. Ce spune Roxana Bojariu, expert climatolog și cercetător ştiinţific.
"Echilibrul a fost deja dat peste cap. Totul e să limităm acest dezechilibru în așa fel încât să avem timp să ne adaptăm la ceea ce am modificat deja de sistemul climatic. Avem probleme mari și cu fenomenele extreme, pentru că încălzirea globală nu e uniformă, ci ea se vede și în felul în care se transportă surplusuri de căldură din sistem, surplusul de vapori de apă din sistem, adică, până la urmă, în felul în care se manifestă fenomenele de vreme, fenomene care, de obicei, au intensitate acum mult mai mare pe acest fond al încălzirii globale.
Şi vedem inclusiv în ceea ce se întâmplă în Italia. Aceste cantități enorme de precipitații pot fi legate de faptul că o atmosferă mai caldă poate să conțină o cantitate mai mare de vapori de apă care vin de la suprafețele mai încălzite ale mărilor și oceanelor, dar și din solul mai încălzit. Și, atunci, evident că, în condiții specifice, precipită cantități mai mari.
Dar avem probleme cu valurile de căldură și vom avea. Avem probleme cu secetele și o secetă ca cea de anul trecut din Europa - se zice unică în ultimii 500 de ani - ar putea deveni o normă, peste 30 de ani, dacă nu facem nimic, dacă nu reducem deloc emisiile.
Dacă reducem emisiile și le limităm astfel încât să avem o creștere de până la 1,5 grade Celsius, mai avem o șansă să putem ține pasul cu schimbările și acest lucru se poate face cu știință, cu tehnologie și cu multă voință politică", a spus Roxana Bojariu, expert climatolog și cercetător ştiinţific, la Antena 3 CNN.
Avertisment
Organizaţia Meteorologică Mondială avertizează că, în prezent, există o probabilitate mai mare ca obiectivul cheie, de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius, să fie depăşit, în următorul interval.
Oamenii de ştiinţă spun că se va schimba permanent clima, dacă vor fi înregistraţi aproximativ 20 de ani de temperaturi mai mari cu 1,5 grade Celsius decât ţinta stabilită. Ei spun că, în următorii cinci ani, vor fi unul sau doi ani cu astfel de temperaturi, însă mai departe nu se ştie ce se va întâmpla.
Citește și:
Încălzirea oceanelor îi îngrijorează pe cercetători. Asta se va întâmpla în curând!
Luna aceasta, suprafața globală a oceanelor a atins un nou record de temperaturi ridicate. Nu s-a încălzit niciodată atât de mult, atât de repede, spun specialiștii. la acest fenomen se adaugă și cel al încălzirii globale.
O încălzire recentă și rapidă a oceanelor lumii i-a alarmat pe oamenii de știință îngrijorați că fenomenul se va adăuga la încălzirea globală, relatează BBC. Ei nu înțeleg pe deplin de ce s-a întâmplat acest lucru.
Experții cred că un puternic eveniment meteorologic El Niño - eveniment climatic responsabil de creșterea temperaturilor globale - se va instala, de asemenea, în următoarele luni. Citește mai departe>>
Image by bedneyimages on Freepik
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News