Grupul interguvernamental de experți privind schimbările climatice (IPCC), organismul științific de referință privind încălzirea globală, a publicat în 2014 o serie de scenarii care prevăd încălzirea globală la sfârșitul secolului XXI în funcție de volumul emisiilor de gaze cu efect de seră.
Patrick Brown și Ken Caldeira, climatologi la Institutul Carnegie al Universității Stanford din California, estimează în acest studiu publicat în revista Nature că "încălzirea climei va fi probabil mai semnificativă" decât cele mai grave modele ale IPCC, relatează AFP.
Subliniind gradul de incertitudine al scenariilor climatice, ei remarcă faptul că cele mai pesimiste modele, care presupun o creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră de-a lungul întregului secol, prevăd o creștere a temperaturilor între 3,2 și 5,9 grade până în anul 2100 în comparație cu perioada preindustrială.
Pentru a reduce intervalul dintre aceste valori, studiul celor doi oameni de știință americani introduce în aceste modele date provenind din observarea prin satelit a energiei solare absorbite sau returnate de Pământ. Rezultatul este că se elimină limita inferioară a acestui interval", concluzionându-se că "încălzirea cea mai probabilă este cu aproximativ 0,5 ° C mai mare decât ceea ce sugerează modelul brut" al IPCC, rezumă comunicatul de la Carnegie.
De asemenea, studiul arată că "dacă emisiile urmează un scenariu 'business as usual' (în același ritm, menținerea situației existente) există 93% șanse că încălzirea să depășească 4°C până la sfârșitul secolului", față de o probabilitate mai mică în modelele actuale, a precizat Ken Caldeira în comunicat.
Temperatura a crescut cu 1°C
În acest stadiu, temperatura a crescut cu aproape 1°C, potrivit oamenilor de știință. Mai puțin de un grad a fost suficient pentru a provoca mai multe precipitații, micșorarea banchizei, acidifierea oceanelor și creșterea nivelului lor mediu.
Rezultatele noastre indică faptul că atingerea oricărui obiectiv de stabilizare a temperaturii la nivel global va necesita o reducere mai mare a emisiilor de gaze cu efect de seră decât cea calculată anterior, scriu autorii studiului.
Piers Forster, specialist în schimbările climatice la Universitatea din Leeds, Marea Britanie, a cerut "prudență" cu privire la rezultatele acestui studiu. "Este doar un element al dovezii (...). Trebuie să examinăm toate dovezile înainte de a trage concluzii grăbite.
Dar alți cercetători au lăudat munca celor doi autori.
"Suntem acum mai siguri cu privire la viitorul climei, dar vestea proastă este că va fi mai cald decât ne-am gândit", a comentat William Collins, profesor de meteorologie la Universitatea din Reading (Marea Britanie).
"În fiecare an, viitorul climei din secolul 21 devine din ce în ce mai clar", a adăugat Dave Reay de la Universitatea din Edinburgh, menționând că o parte depinde de eforturile lumii de a lupta împotriva încălzirii globale.
"Acordul de la Paris și atenuarea agresivă a fenomenului întreprinsă de comunități, orașe și state din întreaga lume pot garanta că scenariile catastrofale privind încălzirea globală rămân teoretice pentru totdeauna", a mai spus el.
Acordul de la Paris din 2015 prevede limitarea creșterii temperaturilor globale la sub +2°C în raport cu nivelurile dinaintea Revoluției industriale, adică la 1,5°C.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva