Data publicării:

Încălzire globală, efecte: Slalomul uriaş masculin de la Solden, anulat

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Cupa Mondială la Schi alpin înregistrează o nouă etapă neagră, cauzată de natura din ce în ce mai capricioasă.

Slalomul uriaş masculin de la Sölden (Austria), din cadrul etapei inaugurale a Cupei Mondiale de schi alpin, a fost anulat, pentru al doilea an consecutiv, din cauza condiţiilor meteorologice, informează AFP. Ca şi anul trecut, cursa feminină s-a putut desfăşura fără probleme, sâmbătă, fiind câştigat de franţuzoaica Tessa Worley, înainte ca vântul să pună stăpânire pe gheţarul Rettenbach, situat la o altitudine de 3.000 m, aruncând zăpada pe pârtia deja acoperită cu un strat proaspăt de omăt, de 50 m grosime, căzut în cursul nopţii trecute.

Aflaţi în imposibilitatea de a asigura condiţii sigure concurenţilor, organizatorii şi responsabilii Federaţiei austriece de schi au preferat să anuleze cursa.

'Previziunile meteo pentru ziua de duminică nu anunţă nicio acalmie în privinţa rafalelor de vând sau a căderilor de zăpadă', se precizează într-un comunicat. Este pentru a patra oară în ultimii 18 ani când slalomul uriaş masculin este anulat la Sölden, după 2006 (căldură), 2010 (ceaţă) şi 2017 (vânt). Însă, spre deosebire de anul trecut, concursul poate fi reprogramat, Federaţia Internaţională de Schi urmând să ofere mai multe informaţii săptămâna viitoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel