Stratul de gheață și de zăpadă care acoperă Oceanul Atlantic a ajuns la apogeul anual, dar gradul de acoperire cu gheață din această iarnă a fost mai mic decât la sfârșitul oricărei ierni măsurate începând cu anul 1978.

Cantitatea vastă de gheață care acoperă Arcticul fluctuează în mod sezonier, iar vârful de iarnă marchează un punct de cotitură înaintea perioadei de topire din timpul lunilor mai calde de primăvară și de vară. Gheața de la Arctic se întinde la un prag maxim în luna martie și se micșorează la un prag minim în luna septembrie.

Acest fenoment este anual.Centrul Națonal de Măsurare a Zăpezii și a Gheței a emis recent un comunicat anunțând că maximum de cantitate de gheață și zăpadă a fost atins pe 25 februarie, cu două săptămâni mai devreme de media anuală.

Centrul a spus că modelele climatice recente explică parțial de ce maximum din acest an a fost mai mic decât în iernile precedente. Pacificul de Nord a fost mai cald din cauza faptului că, anul acesta, curentul atmosferic rece s-a curbat mai mult decât este normal și a ajuns în sud, aproape de SUA, aducând acolo temperaturi mai mici, declanșând, astfel, căderea de mari cantități de zăpadă în cea mai mare parte a țării.

Citește și: Dezastrul de la Fukushima, urmări TRAGICE. Problema pe care autoritățile au rezolvat-o după patru ani

Cantitatea minimă pe timp de vară, din zona Arcticului, va avea un efect mai mare asupra climatului global decât cantitatea maximă din iarnă. 

Oamenii de știință au demonstrat că scăderea cantității de gheață, pe termen lung, de la Arctic, este determinată, în primul rând, de încălzirea la nivel planetar, cauzată de emisiile de gaze cu efect de seră.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News