Încălțările sport ale lui Michael Jordan s-au vândut pentru 1,47 MILIOANE de dolari
O pereche de încălțăminte sport care a aparținut starului baschetului, Michael Jordan, a fost vândută pentru 1,47 de milioane de dolari.
O pereche de încălțăminte sport purtată de starul american de baschet Michael Jordan s-a vândut la licitație pentru suma record de 1,47 milioane de dolari sau 1,1 milioane de lire sterline, relatează BBC. Jordan a folosit perechea de Nike Air Ships în culorile roșu și alb în timpul primului său sezon cu Chicago Bulls în 1984.
Acesta a fost anul în care el și Nike și-au început colaborarea pentru a-și crea marca de îmbrăcăminte și încălțăminte. Prețul este cel mai mare plătit vreodată pentru încălțămintea de acest tip. Jordan este văzut de mulți experți drept cel mai bun jucător din istoria baschetului.
Primul jucător miliardar
Jucătorul, care și-a petrecut cea mai mare parte a carierei cu Chicago Bulls, a devenit o emblemă globală și a contribuit la creșterea profitului NBA în întreaga lume. Jordan, care s-a retras în 2003, devenind și primul jucător miliardar din istoria NBA.
„Acest rezultat record pentru Jordan Nike Air Ships afirmă locul lui Michael Jordan și al francizei Air Jordan în vârful pieței de pantofi sport”, a declarat Brahm Wachter, de la Sotheby’s, după licitația de duminică din Las Vegas.
Pantofii sport ce poartă semnătura starului au fost cumpărați de Nick Fiorella, un cunoscut colecționar. Înainte de licitație, se estimase că s-ar putea vinde pentru o sumă cuprinsă între 1 și 1,5 milioane de dolari.
Cei mai scumpi pantofi sport îi aparțin lui Kanye West
Cu toate acestea, nu sunt cei mai scumpi traineri vânduți vreodată. Recordul îi aparține rapperului Kanye West, ale cărui prototipuri Nike Air Yeezy 1 au adus 1,8 milioane de dolari printr-o vânzare privată în aprilie.
Prețul record pentru traineri a fost doborât de mai multe ori în ultimii ani, iar piața atrage acum interesul atât din partea cumpărătorilor generali, cât și a colecționarilor de top.
Pantofii sport satanici. Nike a câștigat procesul împotriva Brooklyn MSCHF
Nike și-a câștigat procesul împotriva colectivului de artă din Brooklyn MSCHF pentru controversații „pantofi ai lui Satan”, care conțin o picătură de sânge uman real în talpă, relatează BBC, citat de Mediafax.
Pantofii în valoare de 1.018 dolari sunt Nike Air Max 97s modificați, decorați cu o cruce răsturnată, o pentagramă și cuvintele „Luca 10:18”. MSCHF a produs pantofii în colaborare cu rapperul Lil Nas X. Colectivul spune că a făcut 666 de perechi și toate, cu excepția uneia, au fost deja expediate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News