Încă un copil a murit de rujeolă. Sute de noi infectări în ultima săptămână
Un copil de un an a murit în urma rujeolei, având comorbidități. Este cel de-al patrulea deces înregistrat de la izbucnirea epidemiei.
În urmă cu câteva săptămâni, Guvernul a anunțat mai multe măsuri de protecție a populației privind valul de rujeolă care avea să afecteze un număr de mii de oameni din România. Numărul cazurilor de pojar, mai ales în rândul copiilor, a explodat în ultimul timp, astfel că tot mai mulți părinți sunt îngrijorați cu privire la starea de sănătate a copiilor lor.
Gripă, vaccinare și epidemie de rujeolă. Dr. Emilian Popovici, la DC Medical și DC News
https://www.dcnews.ro/gripa-vaccinare-si-epidemie-de-rujeola-dr-emilian-popovici-la-dc-medical-si-dc-news_942466.html
Potrivit datelor publicate marți de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), numărul total de cazuri confirmate de rujeolă din România a ajuns la cifra de 3.353 de persoane, în special copii. Cu atât mai mult, lucrurile sunt mai dificile întrucât cu doar o săptămână înainte nu erau decât 2.942 de persoane afectate de problema menționată.
De asemenea, un copil a și murit în urma infecției. Acesta avea doar un an, dar și comorbidități, fiind al patrulea deces înregistrat de la anunțul oficial care lăsa cunoscută epidemia de pojar.
În perioada 01.01.2023-14.01.2024, România a cunoscut 3.353 de persoane infectate cu rujeolă, cazuri confirmate, din care 4 au decedat. Ultimul deces, reprezentat de copilul de doar un an, arată că victima nu era vaccinată împotriva rujeolei, fiind din județul Giurgiu. Comorbiditățile de care suferea erau următoarele: insuficiență respiratorie cronică restrictivă, hidrocefalie, tetrapareză spastică, retard neuropsihomotor.
Cele 3.353 de cazuri confirmate cu rujeolă au fost raportate în 35 de județe și în Municipiul București.
Focarele cele mai stridente sunt în județele Brașov și Mureș.
Alexandru Rafila, despre epidemia de rujeolă: Nu s-a terminat transmiterea
https://www.dcnews.ro/alexandru-rafila-despre-epidemia-de-rujeola-nu-s-a-terminat-transmiterea_944819.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News