Data publicării:

Încă patru arestări în SUA în ancheta asupra asasinării preşedintelui haitian Jovenel Moise

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa Foto YouTube WPLG Local 10
Sursa Foto YouTube WPLG Local 10

Autoritățile americane au arestat marți patru bărbaţi, acuzaţi că au planificat şi finanţat asasinarea în 2021 a preşedintelui haitian Jovenel Moise.

Aceste noi arestări ridică la 11 numărul de suspecţi arestaţi în SUA în cadrul acestei anchete, a cărei componentă haitiană se află într-un punct mort, scrie Agerpres.

Trei dintre aceşti suspecţi arestaţi marţi dimineaţa "căutau să tragă beneficii" dintr-o schimbare a puterii în Haiti, a declarat Matthew Olsen, responsabil pe probleme de securitate naţională în cadrul Ministerului Justiţiei american, în timpul unei conferinţe de presă la Miami.

Arcangel Pretel Ortiz, un columbian de 50 de ani, Antonio Intriago, un venezuelean de 59 de ani, şi Walter Veintemilla, un american de origine ecuadoriană de 54 de ani, erau cu toţii patronii unor societăţi de securitate private înfiinţate în sudul statului Florida. Ei se gândeau să obţină "contracte în domeniul securităţii şi construcţiilor de la cei care ar fi urmat să preia puterea după înlăturarea preşedintelui Moise", a precizat Olsen.

Al patrulea bărbat, Frederick Bergmann, un american de 64 de ani, este suspectat că le-a acordat sprijin material.

Jovenel Moise, 53 de ani, a fost ucis de un comando armat în noaptea de 6 spre 7 iulie 2021, la reşedinţa sa privată din Port-au-Prince. Moartea lui a agravat haosul în această mică şi săracă insulă din Caraibe.

Poliţia haitiană arestase rapid circa 40 de suspecţi, dintre care vreo 20 de mercenari columbieni. Însă ulterior ancheta s-a lovit de deficienţele sistemului judiciar local.

Justiţia americană, competentă pentru judecarea comploturilor pe teritoriul său, a preluat ancheta.

Potrivit actului de acuzare, Ortiz şi Intriago începuseră să discute în februarie 2021 cu Christian Sanon, un americano-haitian "ce dorea să devină preşedintele Haiti". La sfârşitul lui aprilie, Veintemilla s-a raliat eforturilor lor. La acea vreme, ei doreau să provoace o revoltă pentru a-l determina pe preşedintele Moise să se retragă de la putere.

Între aprilie şi iunie, ei au recrutat foşti soldaţi columbieni şi au început să discute despre achiziţii de arme, potrivit aceluiaşi document.

După ce au realizat că Christian Sanon nu îndeplinea criteriile legale şi nu avea popularitatea pentru a deveni preşedintele Haiti, ei au stabilit un nou "contract" cu un fost judecător al Curţii Supreme, care s-a angajat de asemenea să le servească interesele după ce vor ajunge la putere.

Complotul a evoluat într-un proiect de asasinat, cu "sprijinul" local a altor cinci persoane, care au fost arestate şi transferate în SUA în timpul ultimelor 12 luni.

Doi foşti militari columbieni au fost de asemenea arestaţi în SUA.

Dintre cei 11 arestaţi, nouă sunt inculpaţi pentru "complot în vederea uciderii unei persoane în afara SUA" şi riscă pedeapsa cu moartea. Christian Sanon şi Frederick Bergmann sunt judecaţi pentru export ilegal de veste antiglonţ spre Haiti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel