Data actualizării:
Data publicării:

Încă o specie de licurici trecută pe lista celor pe cale de dispariție. Principalii factori

Autor: Andreea Deaconescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Freepik
Sursa: Freepik

Guvernul Statelor Unite a propus recent includerea unei specii rare de licurici, cunoscută sub numele de Bethany Beach, pe lista speciilor protejate, potrivit legii ce guvernează aceste specii în pericol de dispariție, relatează The Guardian.

Este pentru prima dată când o specie de licurici este propusă pentru acest tip de protecție, semnalând pericolele tot mai mari la care este supus această insectă din cauza schimbărilor climatice și a dezvoltării industriale.

Care-i treaba cu mica insectă

Licuriciul Bethany Beach este una dintre cele aproximativ 170 de specii de licurici cunoscute în lume și se remarcă printr-un tipar de iluminare unic, descris drept „flash verde dublu” – două sclipiri succesive de lumină verde. Descoperiți pentru prima dată în anii 1950, acești licurici apar de obicei în lunile iunie și iulie, în nopțile cu întuneric deplin, când își folosesc lumina pentru a comunica.

Licuriciul trăiește în zonele de coastă din Delaware, Maryland și Virginia și se confruntă cu riscuri semnificative la adresa habitatului său natural. Printre cele mai mari amenințări cu care se confruntă se numără creșterea nivelului mării, un efect direct al schimbărilor climatice, care este prognozată să afecteze toate locațiile cunoscute unde trăiește această specie până la sfârșitul secolului. În plus, scăderea apelor subterane agravează situația, contribuind la degradarea mediului în care acești licurici își duc viața.

Poluarea luminoasă, o altă amenințare pentru licurici

Pe lângă schimbările climatice, dezvoltarea rapidă a zonelor de coastă și poluarea luminoasă sunt alți factori care contribuie la punerea în pericol a licuriciului Bethany Beach. Luminile artificiale din apropierea habitatelor lor pot interfera cu abilitatea acestor insecte de a folosi lumina pentru a se recunoaște și a se împerechea, întrucât acești licurici își desfășoară activitatea numai în condiții de întuneric complet.

Autoritățile din SUA le recomandă locuitorilor din zonele unde există populații de licurici Bethany Beach să reducă poluarea luminoasă prin stingerea luminilor de pe terase sau instalarea unor temporizatoare pentru luminile exterioare, astfel încât acestea să fie folosite doar atunci când este necesar.

Această specie de licurici este doar cea mai recentă victimă a unui fenomen îngrijorător denumit „apocalipsa insectelor”. Populațiile de fluturi monarh, de exemplu, au scăzut cu 59% în timpul migrației lor de iarnă, conform unui raport de la începutul anului, potrivit The Guardian.

Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) listează în prezent peste 70 de specii de gândaci pe cale de dispariție, iar licuriciul Bethany Beach este considerat „în pericol critic”.

Urmele lăsate de dezvoltarea urbanistică

În ultimii ani, dezvoltarea urbanistică a contribuit la deplasarea și chiar dispariția unor populații întregi de licurici Bethany Beach. În 2019, o zonă de habitat umedă care adăpostea cea mai mare populație cunoscută din această specie a fost distrusă din cauza lucrărilor de construcție în Breakwater Beach, New Jersey.

Se pare, mai relatează The Guardian, că dezvoltatorul a exploatat o lacună în politica de protecție a zonelor umede, ceea ce a dus la pierderea unei părți semnificative din populația de licurici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel