Data actualizării:
Data publicării:

Încă o navă a fost avariată în largul Yemenului. UPDATE: Doi marinari au fost uciși

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

A fost avariată o navă în largul Yemenului.

UPDATE: Doi marinari au fost uciși miercuri într-un atac cu rachete al rebelilor Houthi asupra unei nave comerciale din Marea Roșie, au anunțat oficiali britanici și americani. Primele victime raportate de când gruparea yemenită, aliată cu Iranul, a început atacurile împotriva transportului maritim pe una dintre cele mai aglomerate rute maritime din lume, informează Reuters.

Știrea inițială: Au avut loc operațiuni de salvare după ce o navă cargo a fost avariată în Golful Aden, în largul Yemenului, anunță firma de securitate maritimă Ambrey.

Anunțul vine după ce s-a raportat o explozie la 100 km sud-vest de Aden.

Navele din apropiere au raportat o explozie puternică și o coloană mare de fum, potrivit agenției United Kingdom Maritime Trade Operations (UKMTO).

Rebelii Houthi din Yemen, care au atacat transportul maritim comercial din regiune, nu a făcut încă niciun comentariu.

Gruparea susținută de Iran susține că atacurile sunt o dovadă de susținere a palestinienilor în războiul dintre Israel și Hamas în Fâșia Gaza.

Atât Ambrey, cât și UKMTO au raportat că o navă comercială a fost lovită și a suferit avarii în incidentul de miercuri.

Operațiunile de salvare și de recuperare erau în curs de desfășurare, iar o parte din echipajul navei se afla deja pe bărcile de salvare, a precizat Ambrey, în timp ce o navă a marinei indiene se afla în apropiere.

Nava a fost contactată înainte de incident

Cu puțin timp înainte de incident, nava True Confidence, sub pavilionul țării Barbados, a fost contactată de un grup care se autointitulează ”marina yemenită” și i s-a spus să schimbe cursul, a precizat Ambrey, conform BBC.

Nava Rubymar s-a scufundat duminică în Marea Roșie, la două săptămâni după ce a fost lovită de rachete lansate de rebelii Houthi. A fost prima navă scufundată de la începutul atacurilor lansate de rebelii Houthi, în noiembrie.

Rubymar se afla în apropierea strâmtorii Bab al-Mandab, care leagă Golful Aden de Marea Roșie, când a fost atacată. Echipajul a fost salvat, iar nava a început să ia apă încet.

Transporta o încărcătură de 21 de tone de îngrășământ de nitrat de amoniu, despre care armata americană a declarat că prezintă un risc pentru mediu în Marea Roșie.

Forțele americane și britanice au răspuns la atacurile cu drone și rachete asupra navelor comerciale care trec prin Marea Roșie și Golful Aden, vizând armele și infrastructura rebelilor Houthi din vestul Yemenului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel