Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon la sfințirea bisericii Parohiei Lazuri
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Foto: Arhiepiscopia Târgoviștei
Foto: Arhiepiscopia Târgoviștei
Numeroși credincioși din satul Lazuri, din comuna dâmbovițeană  Comișani, precum și din localitățile învecinate au fost prezenți duminică, 7 iulie 2024, în cea de a doua duminică după Rusalii, la ceremonia de sfințire a bisericii Parohiei Lazuri, cu hramurile “Sf. Treime” și “Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, după ample lucrări de restaurare și înfrumusețare.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a săvârșit slujba de sfințire a bisericii, iar, după aceea, Sfânta Liturghie, pe un podium special amenajat în apropierea sfântului locaș. Din soborul de preoți și diaconi care l-a însoțit pe Înaltul Ierarh au făcut parte: Părintele Vicar Eparhial, Părintele Secretar Eparhial, Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial, Protopopul Protoieriei Târgoviște Sud, Arhim. Calinic Dandu, Starețul Mânăstirii Peștera, precum și alți preoți.

Actul de sfințire a bisericii a fost citit de Pr. dr. Ionuț Adrian Ghibanu, Vicar eparhial, după care, Pr. Marius Traian Stan, Protopop al Protoieriei Târgoviște Sud, a rostit cuvântul de bun venit adresat Înaltpreasfinției Sale, iar Pr. paroh Ciprian Petre Șarpe i-a mulțumit, în cuvântul său, Înaltului Ierarh, precum și tuturor celor implicați în restaurarea bisericii.

Părintele Mitropolit Nifon a evidențiat, în cuvântul adresat celor prezenți, faptul că sfințirea unei biserici reprezintă ”o altă Cincizecime”, o actualizare a acestui eveniment din istoria mântuirii, pentru a reînnoi biserica unei comunități și a-i oferi un veșmânt de har, luminat și frumos. Împărăția lui Dumnezeu începe aici pe pământ, prin Biserică, adevărată punte între cer și pământ, între vremelnicie și veșnicie, forță plină de speranță, de încredere și de iubire, care manifestă comuniunea noastră cu Dumnezeu și între noi, dar și puterea binecuvântată ce dăruiește sens popoarelor creștine în istorie, fiindcă este reperul axiologic al civilizației noastre.

De aceea, atunci când trăiește în comuniunea plină de har a Bisericii, omul își adâncește existența întru adevăr, iubire, bunătate, dreptate, solidaritate și frumos, pentru că puterea spirituală este cea care dăinuie și primează întotdeauna. Înaltul Ierarh a subliniat rolul comuniunii sfinților pentru viața noastră spirituală, arătând importanța mijlocirii lor și mai ales a Maicii Domnului în cultul ortodox. De asemenea, a evocat importanța pilduitoare a mulțimii sfinților cu care Bunul Dumnezeu a binecuvântat neamul nostru, mărturie a osârdiei, efervescenței credinței și virtuților pe care le-au aprofundat înaintașii noștri și ne îndeamnă și pe noi, astăzi, să mergem pe calea sfințeniei.

Înaltul Ierarh a acordat rangul de ”iconom stavrofor” Pr. Paroh Ciprian Petre Șarpe, Ordinul „Sf. Ier. Nifon” Pr. coslujitor Mihail Andreescu, precum și „Diploma mitropolitană de recunoștință” doamnei Claudia Gilia, Prefectul județului Dâmbovița, domnului Ion Bătrânu, Primarul Comunei Comișani, domnului Samy Mihail Numan, domnului Iulian Căpățână, epitropul parohiei și doamnei Marioara Piroi.

La final, Chiriarhul nostru a sfințit așezământul recent construit în apropierea bisericii, care include casă parohială, capelă și cancelarie, precum și un lumânărar-clopotniță.

La eveniment au participat autorități naționale și locale, dintre care amintim: domnul Corneliu Ștefan, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, doamna Claudia Gilia, Prefectul județului Dâmbovița, domnul deputat Radu Popa și domnul Ion Bătrânu, Primarul Comunei Comișani.

Reamintim că această biserică a fost ctitorită între anii 1821-1831, de Scarlat Mihălescu, Mare Clucer Domnesc și a cunoscut, între anii 2022-2024, ample lucrări de reabilitare, amenajare și înfrumusețare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel