ÎCCJ a respins ca nefondat recursul declarat de primarul din Reghin, Maria Precup, împotriva sentinţei nr.41 din 15 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş - Secţia a II-a Civilă, de Contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr.438/43/2015.
Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, în cazul Mariei Precup inspectorii au constatat "starea de incompatibilitate, existenţa conflictului de interese de natură administrativă, precum şi indicii privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese".
În decizia ANI se arată că Maria Precup s-a fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2012 - 10 decembrie 2014, întrucât a deţinut simultan funcţia de primar şi calitatea de cenzor al S.C. DACIA S.A., încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) şi k) din Legea nr. 161/2003, precum şi art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003.
Conflictul
Agenţia Naţională de Integritate arăta că în Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei prevede, printre altele, că "funcţia de primar este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice".
Inspectorii ANI au susţinut în raport că, în baza art. 91. al aceleiaşi legi, alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie.
În luna noiembrie 2015, ANI a constat starea de incompatibilitate, existenţa conflictului de interese de natură administrativă, precum şi indicii privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese în cazul a 30 foşti sau actuali aleşi locali (11 primari, nouă viceprimari, un fost viceprimar, şapte consilieri locali şi doi foşti consilieri locali), printre care şi Maria Precup.
Vezi și: Șeful Poliției Prahova a fost amendat de Înalta Curte
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva