Data publicării:

În timp ce SUA se tem să nu intre în incapacitate de plată, la noi s-a terminat cu criza, spun cei din PDL

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Sever Voinescu vede iesirea din criza a României
Sever Voinescu vede iesirea din criza a României

Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu a declarat luni că în momentul de faţă România este stabilă din punct de vedere macroeconomic şi suntem capabili să ne achităm toate cheltuielile. Episdoul pare unul difuzat în reluare. În 2009, aceeaşi oameni din PDL ne spuneau că la noi nu va fi criză, pe când în SUA deja dădea faliment banca Lehman- Brothers. Acum în America se vorbeşte despre intrarea în incapacitate de plată a SUA, iar la noi s-a ajuns la concluzia că suntem stabili din punct de vedere macroeconomic.

Sever Voinescu susţine că România nu mai este în pericol, pe când alte ţări din Uniunea Europeană au riscul unui derapaj economic. El a mai spus că în timp ce noi ne pregătim relansarea economică, alte ţări vor impune măsuri de austeritate.

„În acest moment România este stabilă din punct de vedere macroeconomic, nu are probleme în a-şi achita obligaţiile, adică salarii pensii, datorii. România îşi finanţează fără niciun fel de probleme, în această perioadă, deficitul. (...)  Agenţiile de rating dau note din ce în ce mai bune României în vreme ce alte ţări, forţe economice importante în cadrul Uniunii Europene, se confruntă cu situaţii neîntâlnite în ultimii 20-30 de ani, şi anume pierd puncte pe agenţiile de rating. Am evaluat în acest context câteva dintre măsurile de relansare economică pe care Guvernul le-a pregătit sau le desfăşoară în această perioadă, pentru că suntem în situaţia în care relansăm economia. Cu alte cuvinte, nu mai este nevoie, aşa cum se prezintă în acest moment situaţia economică, nu mai avem nevoie de măsuri suplimentare de austeritate şi putem gândi serios la relansarea economică”, a susţinut Sever Voinescu după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL.

La fel ca şi în 2009 România va fi o ţară care va trăi singură, neinfluenţată de ceea ce se întâmplă pe pieţele internaţionale. Nu vom avea nevoie de împrumuturi la FMI, la Banca Mondială şi probabil că vom ajunge să împrumutăm noi Uniunea europeană, pentru că ţările membre vor ajunge la măsuri de austeritate. De fapt, în 2012, în România, vor fi alegeri şi trebuie să avem o situaţie materială bună pentru a se putea afirma că PDL a scos ţara din criză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel