Regele Charles al III-lea alege România și astfel dă cea mai frumoasă lecție de turism național pentru românii care fug din țară - prin Grecia, Bulgaria sau alte țări - atunci când vine vorba să-și facă vacanțele. Regele Charles al III-lea a ales Viscri, un loc pe cât de simplu, pe atât de liniștitor.
Regele Charles al III-lea a arătat un interes special pentru România, manifestându-se ca un admirator al țării noastre, în special al Transilvaniei. Majestatea Sa a vizitat în mod frecvent țara și s-a implicat activ în protejarea patrimoniului cultural românesc. A achiziționat și a restaurat mai multe case vechi din zonele rurale, salvându-le astfel de la distrugere. În prezent, deține mai multe proprietăți în țara noastră.
La data de 2 iunie 2015, a fost lansată Fundația Prințul de Wales România, o organizație caritabilă dedicată conservării patrimoniului arhitectural, agriculturii și dezvoltării durabile în România. Fundația face parte din grupul The Prince's Charities și are sediul în satul Viscri, județul Brașov, o localitate inclusă în patrimoniul UNESCO.
În semn de apreciere pentru activitatea sa în România și pentru promovarea imaginii țării noastre în lume, Președinția României i-a acordat la data de 29 martie 2017 Ordinul Național "Steaua României" în Grad de Mare Cruce.
În anul 2006, a luat decizia de a achiziționa și restaura o gospodărie săsească din satul Viscri, situat în Brașov, unul dintre satele săsești cu biserici fortificate din regiunea Transilvaniei. Acest sat este inclus în prestigioasa listă a Patrimoniului Mondial al UNESCO.
Pe data de 30 mai 2016, a sosit în București, unde a fost primit de președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Ulterior, el a avut o întâlnire la Palatul Victoria cu premierul Dacian Cioloș. Seara, prințul a ajuns la conacul său din Valea Zălanului, pe care l-a achiziționat în 2008.
Pe 1 iunie, a vizitat localitatea Viscri din județul Brașov, unde a inaugurat "The Prince of Wales's Training Centre", un centru de pregătire meșteșugărească, cu ocazia primei aniversări a Fundației Prințul de Wales România. A doua zi, pe 2 iunie, el a explorat Cheile Vârghișului, una dintre cele mai impresionante rezervații naturale ale țării, cunoscută pentru peste o sută de peșteri existente acolo.
Iată cum arată casa din Viscri:
Foto: Giorgi Ichim.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Domeniile care scapă de plata CASS, după ce s-a aflat că vor scădea salariile. Anunţul lui Ciolacu
- Horoscop 28 septembrie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care trebuie să fie atentă la bani. Mare grijă cui împrumuți sau de la cine iei!
- Nehammer, ţinta criticilor în Austria. I-a trimis pe copii să mânânce fast-food şi îi critică pe austrieci că nu muncesc mai mult
- Românul Adrian Stoica a câştigat America's Got Talent
- Schengen. Gerhard Karner, nou mesaj privind șansele României de aderare
- Lovitură pentru OMV. Rareş Bogdan: Foarte bine că Marcel Ciolacu nu a acceptat! Ursula von der Leyen fusese informată de „Klaus”, cum îi spune ea
- De ce nu este bine să faci duș în fiecare zi. Motivele dezvăluite de un studiu de la Harvard
- Tancurile americane Abrams, folosite de armata ucraineană "când va fi momentul"
- De ce nu are burtă Dan Bittman la 61 de ani. Face asta în fiecare zi
- Scenariu alegeri anticipate. Tănase Stamule (PNL): Cade gardul peste noi / video