Data publicării:

În România, 200 de persoane mor anual din cauza incendiilor;o cameră este cuprinsă de flăcări în 3 minute

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

În România, 200 de persoane mor anual din cauza incendiilor şi alte 600 sunt spitalizate din această cauză, în condiţiile în care o cameră este cuprinsă în întregime de flăcări în doar trei minute, a declarat, luni, Constantin Nistor, Chief Commercial Officer al Prysmian Group, prezent la conferinţa PRIA Fire Safety of Buildings, scrie Agerpres.

El a prezentat câteva statistici din domeniu, potrivit cărora oamenii petrec în clădiri 90% din timp, iar aici au loc 90% dintre incendii.

Anual, în Europa 4.000 de oameni mor în incendii, iar 44% dintre decese survin prin inhalarea de gaze toxice şi fum. Problemele din instalaţiile electrice sunt a doua cauză majoră a incendiilor, prima fiind problemele cu coşurile de fum.

Tot la nivelul Uniunii Europene au loc zilnic 5.000 de incendii, iar trei minute este durata medie în care o cameră este cuprinsă de flăcări.

În România, aproximativ 200 de persoane mor anual şi alte 600 sunt spitalizate din cauza focului.

'Siguranţa clădirilor şi a persoanelor în caz de incendiu a devenit un subiect destul de important la nivel european. De la 1 iulie 2017, marcajul CE al cablurilor pentru construcţii este obligatoriu. Sunt importante reacţia la foc, rezistenţa la foc, propagarea focului şi a flăcării sunt de asemenea foarte importante, precum şi densitatea şi toxicitatea fumului pe care îl emană', a mai spus Constantin Nistor.

El a oferit drept exemplu cazul incendiului de la aeroportul din Dusseldorf din 1996, unde toate cele 17 victime au murit intoxicate cu fum.

Prysmian Group este prezentă în 50 de ţări, 34 de birouri de vânzare 112 fabrici, 25 de centre de cercetare-dezvoltare, o companie cu adevărat globală 11 miliarde de euro în vâzări. Compania produce cea mai largă gamă de produse la nivel mondial, având 51 de fabric în Europa.

'În Europa Centrală şi de Est suntem un conglomerat de mai multe ţări cu 1 miliard de euro cifră de afaceri anual. În România suntem prezenţi la Slatina, unde avem fabrica de cabluri de energie, unde producem cabluri de joasă tensiune, de medie, cabluri fără emisii de halogen şi reacţie îmbunătăţită la foc. Tot la Slatina avem cea mai mare fabric de cabluri de fibră optică din Europa şi din tot grupul Prysmian", a precizat Nistor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel