Când politicul nu poate să negocieze o soluție, alte puteri câștigă, spunea Cristian Pârvulescu, după referendumul tranșat de CCR. Cazul Mircea Diaconu demonstrează că Parlamentul poate pierde și atunci când politicienii se înțeleg între ei.

Legea ANI a fost scrisă pe picior și votată la foc automat, ca să intrăm în UE. Dar ulterior a fost îmbunătățită, în 2010. Și câte alte legi nu sunt ciuruite de neclarități similare?

Poate, în anii 90, când instituțiile erau slabe, parlamentarii au jucat la două capete, au lăsat în lege portițe prin care să se strecoare aleșii sorții. Pe măsură ce alte puteri  s-au întărit, această strategie s-a dovedit falimentară. Acolo unde a fost lăsat loc de interpretare, instituțiile au interpretat, deseori ieșind o cu totul altă melodie decât au vrut să scrie parlamentarii.

De exemplu, pedeapsa pentru incompatibilitate este interdicția de ocupare a unei funcții timp de trei ani. ”Aceeași” a scris Parlamentul în lege. ANI consideră că funcția de senator e aceeași cu funcția de deputat, fie el și european. Inițial, judecătorii BEC au dat dreptate ANI. Mircea Diaconu și-a apărat dreptul de a candida în instanță și a avut câștig de cauză, la Tribunal. BEC a anunțat că nu va ataca decizia, ANI vrea să facă recurs. Oricum, tot un judecător va decide, în final.

Ce au vrut, însă, parlamentarii? Dacă la mijloc n-ar fi candidatura unui actor atât de îndrăgit ca Diaconu, am putea recunoaște că legea, interpretată în varianta ei cea mai favorabilă, ar fi inutilă. Dacă pedeapsa e interdicția de a candida la aceeași demnitate, ai putea să faci orice vrei, așa cum făceau parlamentarii înainte să apară legea ANI. Strângi incompatibilitățile ciorchine, te judeci pe durata mandatului și apoi candidezi la cealaltă cameră. Noroc că sunt mai puțini senatori decât deputați și nu pot să facă toți rocada, mandat de mandat.

Pe de altă parte, Mircea Diaconu are tot dreptul să ceară aplicarea la virgulă a textului de lege în vigoare. Politicienii de la PDL și PNL, care astăzi țin cu ANI, încurcați de Mircea Diaconu,  aveau majoritatea în 2010, când s-a dat legea. Puteau trece clar în lege:  ”nicio funcție eligibilă”. Și nu rămânea loc de întors.

Chiar dacă s-au înțeles, chiar dacă nu au înțeles ce votează, parlamentarii pierd din meciul pe care îl fac, astfel, posibil. Rezultatul este, aproape întotdeauna, decis de arbitru.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News