Data publicării:

În grevă, de trei zile, pentru un covrig

Autor: ana | Categorie: Arhiva
WhatsApp
covrig
covrig

Conflict la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui. Secretara instituției se află în grevă de trei zile la birou, fără hrană și apă, nemulțumită că șefii ei direcți i-au reproșat și au amenințat-o cu comisia de disciplină pentru că a mers să-și cumpere un covrig în timpul serviciului. Femeia susține că nu va renunța la protest până când inspectorul general de stat al Inspecţiei Muncii nu-i va asculta nemulţumirile astfel încât să fie absolvită de acuzele care i se aduc.

Florina Râpan, secretara ITM Vaslui, a intrat în grevă la birou, nemulțumită de reacția șefilor ei, pentru că a mers să-și cumpere un covrig, potrivit Mediafax. Mai mult, femeia a anunțat că nu mai mănâncă şi nu mai bea la birou, dar a renunțat la pancarta pe care o avea atârnată la gât în primele zile de protest.

Secretara șefului Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui a renunțat ieri la pancarta pe care o avea atârnată de gât, dar nu și la greva foamei. Ea susține că va informa Bucureștiul despre situația în care se află.

"Nu am plecat decât pentru cinci minute, pentru a-mi lua un covrig. Mi s-a reproşat că am lăsat uşa deschisă la birou şi că am plecat să-mi fac cumpărăturile în piaţă. Nici vorbă de aşa ceva, iar colegii mei ştiu bine acest lucru. Eu îndeplinesc de ani de zile atâtea funcţii, de secretar, casier, gestionar şi arhivar, dar nu am avut niciodată probleme de acest gen. De aceea, am hotărât să fiu în grevă, să nu mai consum apă sau hrană la serviciu şi nici măcar să nu mai merg la toaletă astfel încât să nu mi se mai facă scandal că părăsesc secretariatul", a declarat, miercuri, secretara ITM Vaslui, Florina Râpan.

În replică, inspectorul şef al ITM Vaslui, Alexandru Lăluci a declarat: "Cazul doamnei Florina Râpan este cunoscut la nivel central, de către inspectorul general de stat al Inspecţiei Muncii, care ne-a cerut să analizăm situaţia în cadrul comisiei de disciplină. Secretarei instituţiei i se reproşează faptul că a plecat în timpul serviciului şi a lăsat deschis biroul, într-un moment în care inspectorul şef adjunct avea nevoie de o informaţie. Până la urmă, în toate instituţiile salariaţii şi şefii se mai ciorovăiesc între ei".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel