Data publicării:
În fiecare zi, când se trezeşte, această femeie crede că e 15 octombrie 2014
O femeie în vârstă de 28 de ani din Wellingborough, Marea Britanie, trăieşte un adevărat coşmar.
Totul a început anul trecut. Tânăra, care la vremea respectivă lucra ca manager al unui bar, avea de mai multă vreme probleme cu unul dintre genunchi, scrie realitatea.net.
Pe 15 octombrie 2015, Nikki a mers la un control medical, însă când a plecat de la spital a căzut şi s-a lovit la cap. În urma acestui accident, englezoaica a dezvoltat o amnezie anterogradă, ceea ce înseamnă că nu îşi mai poate aminti nimic din ce s-a întâmplat după ziua în respectivă.
Pentru a face faţă, Nikki este nevoită că păstreze un jurnal în care îşi notează absolut orice.
„Nu ştie ce a făcut ieri, săptămâna trecută, luna trecută", a povestit soţul ei, Chris. „Trebuie să se raporteze la ce a scris în jurnal şi pe cei îi spun eu", a adăugat el.
Pe lângă toate acestea, femeia se mai confruntă cu o problemă: de curând, statul a decis să nu-i mai acorde ajutor social, pe motiv că ar fi aptă pentru muncă.
„A fost declarată aptă de muncă pentru că poate să meargă 200 de metri şi poate să vorbească fără să se bâlbâie. Nu ştiu cum de au ajuns la concluzia aceasta. Ea nu se simte mai bine, ci mai rău. Nu poate munci – nu ar şti unde lucrează, ce face, ar trebui să i se facă un training zi de zi", a mai spus bărbatul în cele din urmă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News