Data publicării:

În februarie, cinema belgian și Premiile Les Magritte du Cinéma, la TV5MONDE

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
WhatsApp
Iceberg
Iceberg

Ajunse la a șaptea ediție,  Premiile les Magritte du Cinéma  onorează excelența industriei de film francofone belgiene, fiind corespondentul  Premiilor Césars , din Franța, și al  Oscarurilor Academiei Americane de Film . 

Nu ratați filmul belgian L’Iceberg, o magnifică poveste poetică, burlescă, urmată de Gala Premiilor Magritte 2017. Va fi o seară excepțională de cinema, în data de 9 februarie, de la ora 22:00, la TV5MONDE.  

În L’Iceberg, Fiona, manager într-un fast-food, se pomenește într-o noapte închisă în camera frigorifică. În urma acestui șoc, ea nutrește o pasiune pentru frig. Visând să vadă un iceberg în realitate, ea își lasă în urmă soțul, copiii și locul de muncă pentru a pleca în direcția Nord…

Regia: Dominique Abel, Fiona Gordon, Bruno Romy (Belgia, 2005)

Distribuţia: Fiona Gordon (Fiona), Dominique Abel (Julien), Lucy Tulugarjuk (Nattikuttuk), Philippe Martz (René), Ophélie Rousseau, Robin Goupil...

Filmul a obţinut Premiul pentru Cel mai bun film la Festivalurile de la Zagreb și Kiev. 

Retransmisia celei de-a șaptea ediții a Galei Premiilor Magritte du Cinéma, din sala Square, din Bruxelles, este programată la ora 23:30. Premiile, decernate de Academia André Delvaux, recompensează filmele și profesioniștii cinematografului belgian care au marcat anul 2016. Actrița Virginie Efira este amfitrioana serii.

Cel mai bun film: Le tout nouveau testament, de Jaco Van Dormael 

 

Wim Willaert în Je suis mort mais j'ai des amis


Cel mai bun actor: Wim Willaert, în Je suis mort mais j'ai des amis 

Cea mai bună actriță: Anne Coesens, în Tous les chats sont gris 

Premiile Magritte du Cinéma au înlocuit Premiile Joseph Plateau, decernate între anii 1985 - 2006.

În fiecare an, un premiu Magritte d'honneur este oferit unei personalități a cinematografiei belgiene sau internaționale, ca omagiu adus contribuției acesteia la istoria cinematografului.  André Delvaux, Nathalie Baye, Costa-Gavras, Emir Kusturica, Pierre Richard și Vincent Lindon au primit Magritte d'honneur în anii precedenți. 

Filmul care a primit cele mai multe premii în istoria Magritte du Cinéma este Mr. Nobody (2009), care a primit 6 premii în 2011. 

 

Anne Coesens în Tous les chats sont gris

 

Vă recomandăm şi o selecție a filmelor și a emisiunilor belgiene informative, art de vivre și de cultură din luna februarie.

În fiecare zi, la 14:30, Le Journal de la RTBF, oferă o viziune completă asupra actualității internaționale, propusă și realizată de redacția RTBF.

Joia, de la 18:00, Question à la une este un magazin de actualitate ce informează, adresează întrebări, anchetează şi interpelează. Emisiunea se axează pe interacţiunea cu publicul și contribuie la perfecţionarea simţului critic al acestuia.

 Prezintă: Franck Istasse

 În fiecare luni, de la 11:00, este programată emisiunea C’est du Belge.

Din sufrageria sa, Gerald Watelet vorbește despre bărbaţii şi femeile care au contribuit la prestigiul Belgiei. Reportaje despre cei mai buni ambasadori ai culturii și moștenirii belgiene, materiale din spatele cortinei evenimentelor de elită și profiluri ale personalităților care țin titlurile ziarelor. 

Prezentator: Gerald Watelet. 

 

Le tout Nouveau Testament

 

Joi, de la 10:30, Jardins et loisir

Luc Noël îşi transmite pasiunea pentru grădinărit şi oferă sfaturi practice pentru cultivarea, înfrumuseţarea sau decorarea grădinilor. Compoziţii florale, descoperirea grădinilor private, ritmul anotimpurilor, diferitele rubrici ale emisiunii reprezintă un ajutor nepreţuit pentru toţi.

Prezentator: Luc Noël.

Subtitrare în limbile franceză și engleză. 


Trofeul Magritte

 

Miercuri, de la 10:30 și vineri, de la 17:00: Une Brique dans le ventre

Pe lângă casele, apartamentele şi mansardele de toate tipurile şi preţurile pe care Cédric Wautier le vizitează pentru noi, emisiunea dedicată amenajării locuinţei oferă recomandări juridice, practice, tehnice, energetice şi estetice, fără a uita rubrica nelipsitelor recomandări de bricolaj. 

Gazdele dumneavoastră: Cédric Wautier și Virginie Jacobs.

Marți, 14 februarie, de la 19:40: 69 Minutes sans chichis

În 69 minute, misiunea lui Joëlle Scoriels și a complicilor ei este să descopere toate fațetele unui invitat de marcă, din Belgia sau din altă parte, prin intermediul unui set de întrebări originale, surprinzătoare și decalate, la granița dintre impertinență și bunăvoință.

Prezentator: Joëlle Scoriels împreună cu Adrien Devyver, Dan Gagnon și Guillermo Guiz. 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel