Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Balázs Izsák, a anunțat că Ziua Autonomiei Ținutului Secuiesc se va organiza, dar în condiţii dificile, din cauza pandemiei de COVID-19.
În comunicatul remis agenţiei ungare de presă MTI, politicianul semnalează că, din cauza răspândirii epidemiei de coronavirus, trebuie ţinut cont de faptul că dreptul la adunare a fost restricţionat de autorităţi în mai multe localităţi. Acesta a solicitat organizatorilor locali să ia în considerare măsurile restrictive în vigoare.
“În astfel de circumstanţe, îi rugăm pe locuitorii acelor localităţi, unde este interzisă organizarea adunărilor, să-şi aducă aminte de Ziua Autonomiei Ţinutului Secuiesc în locuinţele lor, cu lumânări aşezate în ferestre, prin arborarea drapelului secuiesc sau, cine are posibilitatea, să aprindă un foc sau un rug în propria curte sau ogradă, eventual pe proprietatea unei biserici sau a unui composesorat”, a transmis preşedintele CNS.
În acelaşi timp, Balázs Izsák a afirmat că nicio măsură restrictivă nu interzice însă semnarea iniţiativei cetăţeneşti lansată de Consiliul Naţional Secuiesc şi promovarea paginilor de socializare care le popularizează. Şi nimic, chiar nimic, nu interzice să ne rugăm împreună pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, potrivit Hirado.hu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"