În Bulgaria se construieşte cel mai lung tunel din Balcani
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay
Cel mai lung tunel din Balcani va fi construit în Bulgaria. Prin el va trece o linie de cale ferată care va lega Sofia de Burgas. 

Tunelul va străpunge stânca la 30 de kilometri de Sofia, într-o regiune muntoasă, şi va avea o lungime de 6,8 kilometri, scrie Euractiv.

Astfel, acesta va fi de două ori mai mare decât cel mai lung tunel în funcţiune din Bulgaria, cel din Kozniţa. Noul tunel face parte din proiectul mai cuprinzător de modernizare a rutei feroviare Tracia, legătura dintre capitală şi Bourgas. Magistrala este în construcţie de 15 ani. Speranţele sunt ca proiectul să fie finalizat până în 2030. Fondurile sunt furnizate prin programul operaţional UE pentru transporturi.

Contractul pentru construirea tunelului valorează 300 de milioane de euro, iar lucrările sunt efectuate de companii turce implicate şi în construirea noului aeroport al Istanbulului.

Una dintre aceste firme, Cengiz, are experienţă în Bulgaria deoarece a participat la construirea secţiunii Lyulin, de 19 kilometri, a autostrăzii Struma care leagă Bulgaria de Grecia. Companiile turce vor folosi muncitori turci, care au experienţă cu astfel de lucrări la ei în ţară.

Bulgaria a emis vize de lucru pentru 230 de ingineri turci, care au la dispoziţie 72 de luni pentru a-şi termina munca, scrie Mediafax.

Bulgaria şi România, cerute în Schengen 

Ylva Johnson, comisarul european pentru afaceri interne, vrea ca România, Bulgaria şi Croaţia să fie membri ai spaţiului Schengen. 

Virusul este un pericol real, dar controalele la frontierele interne nu au oprit şi nu vor opri virusul. Doar o acţiune coordonată ne va ajuta să depăşim această criză, a declarat Johansson în faţa Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg.

Haideţi ca începutul verii, vara lui 2021, această vară a libertăţii, să ne inspire pentru a restabili deplin libertatea de mişcare şi a face Schengen pregătit pentru viitor astfel încât copiii noştri să poată de asemenea lucra, studia şi călători în întreaga Europă, oricând şi oriunde doresc. Şi să completăm spaţiul Schengen; este timpul ca Bulgaria, România şi Croaţia să-şi ocupe locul, a spus Ylva Johansson în cadrul unei dezbateri asupra raportului anual privind Schengen, elaborat de eurodeputata slovenă Tanja Fajon (S&D), conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel