Data publicării:

În Brazilia nu se mai vând telefoane iPhone fără încărcător

Autor: Liana Ganea | Categorie: Tehnologie
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Guvernul brazilian a ordonat marţi grupului american Apple Inc să înceteze să mai vândă telefoane iPhone fără încărcător în ţara sud-americană, susţinând că firma furnizează consumatorilor un produs incomplet.

Ministerul Justiţiei din Brazilia a amendat Apple cu 12,275 milioane reais (2,38 milioane de dolari) şi a ordonat anularea vânzărilor de telefoane de tip iPhone 12 şi a modelelor mai noi, pe lângă suspendarea vânzărilor de orice model de telefon iPhone care nu vine la pachet cu un încărcător, informează Agerpres. În ordinul publicat în Monitorul Oficial Ministerul Justiţiei din Brazilia susţine că telefoanelor iPhone le lipseşte o componentă esenţială, iar aceasta este "o practică discriminatorie deliberată împotriva consumatorilor".

Autorităţile braziliene au respins argumentul celor de la Apple, potrivit cărora vânzarea telefoanelor iPhone fără încărcător inclus are drept obiectiv reducerea emisiilor de carbon, apreciind că nu există dovezi cu privire la protejarea mediului ca urmare a vânzării unui smartphone fără un încărcător. Ordinul autorităţilor braziliene vine cu o zi înainte ca Apple să dezvăluie o nouă versiune de telefoane iPhone, precum şi alte dispozitive.

Același tip de încărcător pentru toate telefoanele și dispozitivele electronice, în UE

Din 2024, toate telefoanele și dispozitivele mobile vor avea același tip de încărcător, conform unui acord european. Începând din 2024, toate telefoanele mobile, tabletele, camerele digitale, consolele portabile de jocuri video, căștile audio, căștile cu microfon, difuzoarele portabile, cititoarele de cărți electronice, tastaturile, mouse-urile, sistemele portabile de navigație și căștile intraauriculare noi vor trebui să fie echipate cu un port de încărcare USB-C. Pentru laptop-uri, termenul este anul 2026. Prin urmare, se stabilește o perioadă de tranziție de 24 de luni de la adoptarea oficială pentru a pune încărcătorul comun la dispoziția tuturor, pentru toate categoriile de produse vizate - cu excepția laptop-urilor, care vor beneficia de o perioadă de tranziție de 40 de luni. Câteva dintre noutățile pe care le aduce acordul:

Portul de încărcare și tehnologia de încărcare rapidă vor fi armonizate: în primul rând, portul USB-C va deveni portul comun, ceea ce le va permite consumatorilor să-și încarce dispozitivele cu același încărcător cu port USB-C, indiferent de marca dispozitivului. În același timp, armonizarea tehnologiei de încărcare rapidă va contribui la evitarea practicii utilizate de diverși producători de a limita în mod nejustificat viteza de încărcare și la asigurarea faptului că această viteză este aceeași indiferent de încărcătorul utilizat, dacă acesta este compatibil cu dispozitivul. Aceste norme se vor aplica de acum înainte dispozitivelor electronice menționate anterior. În viitor, această listă ar putea fi completată și cu alte dispozitive, pe baza unei evaluări periodice a pieței efectuate de către Comisie.

Separarea vânzării unui încărcător de vânzarea dispozitivului electronic: consumatorii vor putea cumpăra un dispozitiv electronic nou fără a fi nevoiți să cumpere și un încărcător nou, ceea ce va limita acumularea de încărcătoare nedorite sau neutilizate. Rezultatele obținute și eventuala extindere a măsurii pentru a include și cablurile vor fi evaluate în cursul punerii în aplicare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel