Dezvoltarea urbană a fost subiectul săptămânii la emisiunea Outlook, moderată de Radu Golban. Invitaţii săi, Miriam Nessler, de la de la Institutul pentru Dezvoltare Urbană și Regională din Dortmund, și Anton Brokow-Loga, de la Universitatea Bauhaus din Weimar, au vorbit despre împărţirea spaţiului de locuit între bogaţi şi săraci. 

Totul a plecat de la un exemplu oferit de Radu Golban din Elveţia. 

"Mie mi s-ar părea interesant ca oamenii să știe că spațiul locuibil poate fi, într-adevăr, proprietatea cuiva – proprietate care atrage după sine anumite obligații. Pe de altă parte, ei trebuie să înțeleagă ce înseamnă acest spațiu locuibil din punct de vedere fiscal, ecologic, social. Vreau să vă dau un exemplu din Elveția. Eu am cetățenie elvețiană șilocuiesc în Elveția, în apropiere de orașul St. Gallen. Foarte puțini știu că în Elveția există așa-numita valoare locativă imputată proprietarilor, valoare generată de orice bunuri imobiliare. E vorba de un venit fictiv, care depinde de suprafață, amenajări, tipul de construcție, starea clădirii, localizare etc. Direcția de taxe și impozite din Elveția evaluează orice bun imobiliar cam o dată la zece ani, în funcție de localitate. Această valoare locativă înseamnă, în principiu, bani pe care nu-i încasez.

Eu nu-mi închiriez mie însumi locuința. Și totuși, direcția de taxe și impozite presupune că proprietatea mea generează un venit fictiv. Acest venit se adaugă la celelalte venituri ale mele, de exemplu la salariu sau la dividende. Cu cât este mai mare spațiul locuibil atribuit unei persoane, cu atât crește valoarea locativă. Dacă un apartament spațios din St. Gallen are o valoare locativă de 32 000 de franci elvețieni, această sumă este taxată ca un venit, taxa reprezentând 30–35%, independent de impozitul pe locuință. Prin urmare, cetățenii se întreabă dacă nu e mai rentabil să ocupe un apartament mai mic, în caz că nu vor mai avea la bătrânețe venituri care să le permită să achite taxa pe valoarea locativă. Mi se pare o soluție interesantă, menită să le arate oamenilor cât de mult se pot extinde într-un spațiu locuibil.

Locuiești singur în acest spațiu? Este valoarea locativă justificată sau nu? Vi se pare adecvată această abordare pentru a-i face pe oameni să înțeleagă mai bine relevanța distribuirii echitabile sau inechitabile a spațiului locuibil?", a explicat Radu Golban. 

"Mi se pare interesantă abordarea, mai ales dacă vorbim de proprietate. Noi însă ne axăm mai ales pe locuințele închiriate, pe spațiul locativ. Într-adevăr, ne-am întrebat și noi ce posibilități de impozitare ar exista pentru apartamentele mai mari în comparație cu cele mai mici. Dar cred că această impozitare trebuie însoțită de subvenții publice pentru relocare, de noi politici locative, pentru că, din cauza creșterii semnificative a chiriilor, mulți oameni consideră că nu este rentabil să se mute. Mi se pare foarte important aspectul temporal la care v-ați referit: faptul că o dată la zece ani se face o reevaluare a bunurilor imobiliare, a proprietăților", a replicat Miriam Nessler.

"N-ar fi în interesul nimănui ca doar venitul să devină factor determinant"

"Aș mai spune ceva. Cred că valoarea locativă este, în principiu, o idee bună și un instrument util. În același timp, vreau să insist asupra faptului că venitul nu este singurul factor de care ar trebui să depindă suprafața locuibilă. Nu cred că ar fi în interesul nimănui. Calculele efectuate în ultima vreme arată foarte clar că majoritatea populației pământului are o amprentă de carbon neutră sau foarte mică; altfel spus, nu dăunează mediului, de exemplu, prin spațiul locuibil. În schimb, cei mai bogați 10% dintre locuitorii planetei, apoi cei mai bogați 5% și, în sfârșit, cei mai bogați 1% au cea mai mare amprentă de carbon. N-ar fi în interesul nimănui ca doar venitul să devină factor determinant, iar cei mai bogați oameni din lume să dispună de un spațiu locuibil încă și mai mare. Nu trebuie să uităm nici de fenomenul expansiunii urbane, mai ales că ați adus vorba de Elveția.

Noi avem două teme predilecte: una este distribuirea suprafețelor, iar cealaltă – pentru a sublinia și mai apăsat chestiunea ecologică – este consumul enorm de spațiu rezultat în urma locuirii. Elveția și Germania sunt fruntașe la acest capitol, din câte știu. Dar, dacă am interpretat corect cifrele dvs., la fel stau lucrurile și în România: și acolo expansiunea urbană s-a intensificat în ultimii ani, cu toate că populația stagnează sau este chiar în scădere în unele regiuni. Așa e și în Germania. Iar această tendință trebuie contracarată prin stabilirea unor indicatori clari. În Germania există obiectivul de 30 ha/zi. În prezent, ne aflăm la un nivel aproape dublu. E important ca municipalitățile să aibă la dispoziție instrumente pentru a controla această exploatare a spațiului locuibil", a spus şi Anton Brokow-Loga.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News