Impozit. ANAF, precizări importante pentru persoanele juridice
ANAF a făcut precizări cu privire la regimul fiscal aplicabil persoanelor juridice a cãror activitate este sub incidența impozitului specific, precum și obligațiile declarative și de plată ale acestor contribuabili.
Prin prevederile Legii nr. 177/2017 din 18 iulie 2017, privind aprobarea Ordonanþei de urgențã a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, au fost aduse completãri și modificãri ale regimului fiscal aplicabil veniturilor obþinute de cãtre persoanele juridice care, începând cu data de 01.01.2017 au fost supuse impunerii potrivit regulilor impozitului specific, informează ANAF într-un comunicat de presă transmis către DC News.
”Ca urmare a noilor prevederi, începând cu data de 01.08.2017, persoanele juridice române care intrã sub incidența Legii nr. 170/2016 și care la data de 31 decembrie 2016 au realizat venituri cuprinse între 100.001 euro - 500.000 euro, inclusiv, sunt obligate la plata impozitului pe veniturile microintreprinderilor, în situația în care îndeplinesc și celelalte condiții prevãzute de Codul fiscal, respectiv:
- au realizat venituri, altele decât cele obþinute din desfãșurarea activitãților în domeniul bancar, în domeniile asigurãrilor și reasigurãrilor, al pieței de capital, cu excepția persoanelor juridice care desfãșoarã activitãți de intermediere în aceste domenii, în domeniul jocurilor de noroc sau desfãșoarã activitãți de explorare, dezvoltare, exploatare a zãcãmintelor petroliere și gazelor naturale,
- au realizat venituri, altele decât cele din consultanțã și management, în proporție de peste 80% din veniturile totale;
- capitalul social este deținut de persoane, altele decât statul și unitãțile administrativ-teritoriale;
- nu se aflã în dizolvare, urmatã de lichidare, înregistratã în registrul comerțului sau la instanțele judecãtorești, potrivit legii.
Contribuabilii care intrã sub incidența noilor reglementãri au obligația ca, pânã la data de 25 august 2017, sã comunice organelor fiscale teritoriale modificarea sistemului de impunere, prin completarea și depunerea declarației 010 - "Declarație de înregistrare fiscalã/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru persoane juridice, asocieri și alte entitãți fãrã personalitate juridicã".
Tot pânã la data de 25 august 2017 contribuabilii respectivi vor trebui sã calculeze, sã declare și sã plãteascã impozitul specific, pentru activitatea aferentã codurilor CAEN prevãzute la art.1 din Legea nr.170/2016, respectiv impozitul pe profit - pentru cei care au și alte activitãți care nu fac obiectul impozitului specific, pentru perioada 1 ianuarie 2017 – 31 iulie 2017.
Impozitul specific unor activitãți aferent acestei perioade se determinã prin împãrțirea impozitului specific anual la 365 de zile și înmulțirea cu numãrul de zile aferent perioadei 1 ianuarie 2017 – 31 iulie 2017. Pentru determinarea impozitului specific unor activitãți se aplicã și celelalte reguli prevãzute de Legea nr. 170/2016.
Impozitul pe profit se determinã luând în considerare veniturile și cheltuielile înregistrate în perioada 1 ianuarie 2017 – 31 iulie 2017 și se definitiveazã prin depunerea formularului 101, pânã la 25 august 2017.
Contribuabilii care se încadreazã în prevederile menționate anterior și care au depus deja formularul 100 cu privire la impozitul specific datorat pentru semestrul I 2017, respectiv impozitul pe profit pentru trim II 2017, rectificã suma declaratã prin depunerea declarației rectificative - formular 710 având completatã cifra "zero" în coloana Suma datoratã corectatã”, se arată în comunicat.
Pentru orice alte informații contribuabilii pot lua legătura cu ANAF la numărul de telefon 031.403.91.60.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News