Data publicării:

Important ministru SUA, răspuns tăios către Trump

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ministrul american al justiției Jeff Sessions a declarat că intenționează să rămână în funcție în pofida declarațiilor președintelui Donald Trump, care a criticat modul în care acesta a gestionat dosarul privind implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016 din SUA, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Am onoarea să servesc ca ministru al justiției. Este o onoare care depășește tot ceea ce mi-aș fi putut vreodată imagina", a declarat el într-o conferință de presă. "Am de gând să continui atât timp cât este necesar", a adăugat Sessions.

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, într-un interviu pentru ziarul The New York Times, că nu l-ar fi numit niciodată pe Jeff Sessions în funcția de ministru al justiției, dacă ar fi știut că acesta se va sustrage din ancheta FBI privind implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016 din SUA.

"Sessions nu ar fi trebuit să se sustragă și dacă intenționa să o facă ar fi trebuit să-mi spună înainte de a prelua funcția și aș fi ales pe altcineva", a afirmat Donald Trump, potrivit publicației citate.

Jeff Sessions s-a recuzat în martie din ancheta FBI privind presupusa influență rusă în alegerile prezidențiale americane din 2016. El a luat această decizie după ce a recunoscut că s-a întâlnit de două ori cu ambasadorul rus la Washington, Serghei Kisliak, anul trecut.

Potrivit unor informații apărute în presă luna trecută, Sessions, fost senator american și susținător al lui Trump în campanie, intenționa să demisioneze din cauza tensiunilor cu acesta privind retragerea sa din ancheta FBI.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel